Raportul Departamentului de Stat al SUA în legătură cu respectarea drepturilor omului aminteşte, într-o frază, despre o realitate românească pe lîngă care de obicei trecem nepăsători: "Televiziunea de stat (TVR), Radio România şi Europa FM rămîn singurele posturi naţionale care ajung la masa populaţiei din mediul rural". Evident, nu e nici o noutate aici: ştim asta, şi politicienii ştiu (de aceea se şi duce o luptă atît de aprigă pentru "cucerirea" televiziunii de stat). Dar faptul că ştim nu determină vreo reacţie sau măcar vreun efort de a explica efectele acestei stări de lucruri. Iar efectele înseamnă - pe scurt - noi surse de înapoiere şi de inegalităţi, pe lîngă cele economice şi sociale. Aşadar, locuitorii dintr-o mare parte a mediului rural au la dispoziţie doar posturile radioului de stat, postul TV România 1 (căci TVR2 şi celelalte canale de stat nu au acoperire naţională) şi reţeaua Europa FM. Pentru ei, televiziunile private nu există, pentru că nu sînt conectaţi prin cablu (în multe sate ar fi nerentabil, pentru că nu ar exista prea mulţi clienţi). Evident, este vorba despre acei locuitori din mediul rural care au televizor în casă - la acest capitol România stă încă foarte prost în raport cu celelalte ţări europene. Ceea ce nu împiedică însă autorităţile statului să ia o taxă radio-TV de la toată lumea, inclusiv de la cei care nu au aparatele respective. "Soluţia" găsită recent pentru a linişti vociferările - aceea de a da cadou nişte televizoare celor care plătesc taxa - întregeşte absurdul situaţiei: popor, dă-ne mata banii pe nimic, şi pentru că te-ai purtat frumos, noi, Statul, îţi dăm cadou un televizor cumpărat din banii Statului, pe care tot mata ni i-ai dat. Mersi, popor. Locuitorii din mediul rural mai au la dispoziţie, eventual, ceva posturi locale FM, cu multă muzică şi eventual nişte buletine de ştiri. În multe sate nu există nici chi