Înghiţirea UFD de către liberali înseamnă recunoaşterea tardivă a unui eşec politic, dar şi finalul mişcărilor anti-sistem. Noile demisii din PD pot reprezenta eşecul încercării de întinerire masivă a partidului. Două din promisiunile schimbării - mişcările înnoitoare şi tinerii - se dovedesc a fi doar fantasme. Finalul oficial al UFD reprezintă mai mult decît o altă mişcare obscură în zona politică. Este sfîrşitul multor iluzii. UFD a apărut şi a continuat zgomotos cu mesajul unei schimbări radicale. Doreau să schimbe faţa politicii româneşti. A fost mişcarea anti-sistem cea mai închegată dintre cele apărute, prin asumarea fermă a unui set de valori politice şi prin accentul pus pe ideologie ca element definitoriu. Asumîndu-şi un mesaj de dreapta pentru care nu avea public, mişcarea pornită din zona intelectuală a fost fermă, vehementă dar şi destul de incoerentă, cum sînt de obicei intelectualii români cînd intră în politică. Reluînd tradiţia unei drepte onorabile, dar depăşite de istorie, UFD nu a ştiut să aleagă. Astfel încît îndemnurile la toleranţă se amestecau cu mesaje chinuit cerebrale dar naţionaliste, chiar rasiste pe alocuri. O dreaptă construită din lecturile învechite ale liderilor săi. Dar nu derapajele ideologice au fost cauza falimentului UFD. Mişcarea a repetat mai spectaculos eşecurile multor iniţiative care au vrut să schimbe radical scena politică. Faptul că au eşuat lamentabil şi s-au contopit într-un final în partidele care fac legea, arată că iniţiativele anti-sistem nu au şanse. Vestea bună: sistemul politic din România se stabilizează. Că e drept sau nu, că e enervant sau nu, politica în România va sta în următoarele decenii sub semnul iniţialelor mature: PSD, PNL, PD (aici există unele semne de întrebare), PRM, UDMR. Eventual şi PNŢCD, dacă Partidul Popular European va continua cu încăpăţînare să pompeze bani în el. Politica devine u