Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fantasmele schimbării

Publicat in Dilema Veche, vineri 25 aprilie 2003 ·

Înghiţirea UFD de către liberali înseamnă recunoaşterea tardivă a unui eşec politic, dar şi finalul mişcărilor anti-sistem. Noile demisii din PD pot reprezenta eşecul încercării de întinerire masivă a partidului. Două din promisiunile schimbării - mişcările înnoitoare şi tinerii - se dovedesc a fi doar fantasme. Finalul oficial al UFD reprezintă mai mult decît o altă mişcare obscură în zona politică. Este sfîrşitul multor iluzii. UFD a apărut şi a continuat zgomotos cu mesajul unei schimbări radicale. Doreau să schimbe faţa politicii româneşti. A fost mişcarea anti-sistem cea mai închegată dintre cele apărute, prin asumarea fermă a unui set de valori politice şi prin accentul pus pe ideologie ca element definitoriu. Asumîndu-şi un mesaj de dreapta pentru care nu avea public, mişcarea pornită din zona intelectuală a fost fermă, vehementă dar şi destul de incoerentă, cum sînt de obicei intelectualii români cînd intră în politică. Reluînd tradiţia unei drepte onorabile, dar depăşite de istorie, UFD nu a ştiut să aleagă. Astfel încît îndemnurile la toleranţă se amestecau cu mesaje chinuit cerebrale dar naţionaliste, chiar rasiste pe alocuri. O dreaptă construită din lecturile învechite ale liderilor săi. Dar nu derapajele ideologice au fost cauza falimentului UFD. Mişcarea a repetat mai spectaculos eşecurile multor iniţiative care au vrut să schimbe radical scena politică. Faptul că au eşuat lamentabil şi s-au contopit într-un final în partidele care fac legea, arată că iniţiativele anti-sistem nu au şanse. Vestea bună: sistemul politic din România se stabilizează. Că e drept sau nu, că e enervant sau nu, politica în România va sta în următoarele decenii sub semnul iniţialelor mature: PSD, PNL, PD (aici există unele semne de întrebare), PRM, UDMR. Eventual şi PNŢCD, dacă Partidul Popular European va continua cu încăpăţînare să pompeze bani în el. Politica devine u

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 3 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Crin Antonescu, după ce spionajul extern de la Moscova i-a luat apărarea lui Georgescu: „Este protejatul, favoritul şi victima pe care Rusia o ia acum în braţe” / Mesaj către o votantă a fostului candidat

HotNews acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seară, la B1 TV, că independentul Călin Georgescu este candidatul Rusiei. El a adăugat și că „rușii prind curaj”, având în vedere declarații

Stare de alertă în Insulele Canare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Canare, sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiții meteorologice nefav

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Vicepreședinte al Parlamentului European, replică pentru Călin Georgescu: „Europa și NATO sunt calea sigură pentru stabilitatea României”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a scris, marți, pe pagina sa de Facebook, că orice declarație care pune la îndoială apartenența României la NATO este atât una „iresponsabilă”, cât și „o amenințare la securitatea” națională.

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 4 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Vremea

București
acum

mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
sâm.

7°/17°
Constanta
acum

mie.

0°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/16°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/17°