La cîteva luni distanţă, am trecut cu treabă prin două oraşe situate în diagonală pe harta ţării. Unul, în nord-estul extrem, iar altul în sud-vest. Oraşe mari, unite arhitectural prin blocurile de zece etaje ale unor constructori mai harnici şi mai naivi în avîntul lor de neînţeles astăzi. Oraşe despărţite însă de oamenii din spatele betoanelor: două popoare cu totul neînrudite între ele. În primul, cetăţenii păreau că aşteaptă un Mesia şi că, între timp, nu sînt dispuşi să crediteze pe nimeni cu calităţile acestei funcţii, şi nici să organizeze concurs pentru ocuparea ei. În al doilea, nimeni n-avea chef să mai aştepte pe nimeni şi mai toţi sperau să nici nu mai vină cineva să-i deranjeze din treabă - includeţi aici pe omul de la Fisc şi pe cel de la Prefectură. În primul oraş, doi-trei invitaţi s-au pilit la o petrecere şi-au început să-i înjure pe cei de la masa alăturată, la fel ca în clipul acela în care două babe se întreabă din ce bani şi-au luat televizor vecinii. În al doilea oraş lumea a băut cu măsură şi mai toţi au vorbit cu admiraţie (nu din aceea distilată din invidie) despre business -ul celuilalt. În primul oraş, succesul era neapărat o chestie suspectă, un dosar în atenţia Parchetului, un păcat faţă de legile firii. "Am o mică firmă de cutare, fac atît pe an, îmi ajunge, îmi place să dorm liniştit" îmi spunea unul dintre interlocutori, mîndru c-a reuşit să găsească şi-n afaceri o morală, întîmplător foarte potrivită cu un program 9-17. Ba nu, "vreau să fac un imperiu al consultanţei de afaceri", mărturisea un mesean din a doua localitate, recunoscînd discret că la firma lui mai sînt deocamdată alţi doi angajaţi. "Cînd saturăm piaţa românească, n-ar strica să încercăm şi Bulgaria şi Serbia", spuneau alţi mici capitalişti cu aere de Warren Buffet sau Steeve Jobs, îmbrăcaţi de la cel mai scump magazin din urbea din sud-vest - magazin prezent ş