Declanşarea unui război preventiv - bine sau prost motivat -, fără încuviinţarea comunităţii internaţionale pentru folosirea forţei, a deschis calea celor mai negre previziuni: Statele Unite, singura superputere, nu se mai simt legate de nici un fel de aranjament anterior cu celelalte ţări. De aici încolo, totul e posibil, spun cei care îl consideră pe Bush jr. mai periculos decît Saddam. Apărarea activă a democraţiei şi a liberalismului va masca promovarea propriilor interese şi interpretarea dată acestor interese de chiriaşii din Biroul Oval. Ce pot face ceilalţi pentru a împiedica asemenea derive, în absenţa unei forţe militare care ar permite un eventual dialog de la egal la egal? Un început de răspuns vine din articolul profesorului de ştiinţe politice Robert A. Pape, de la Universitatea din Chicago (The Boston Globe, reluat în Courrier International , 10-16 aprilie 2003). "În ultimele şase luni, diplomaţii americani constată modificarea reacţiilor comunităţii internaţionale faţă de forţa ţării lor. Aliaţii tradiţionali ai Statelor Unite nu au manifestat doar aversiune faţă de ideea de a se alătura efortului de război iniţiat de Washington, dar au făcut tot ce au putut ca să întîrzie, să contrarieze şi să saboteze planurile Casei Albe, lista statelor gata să se alăture SUA devenind din ce în ce mai scurtă. E întîia dată în istoria ei cînd ţara noastră se confruntă cu o opoziţie generalizată şi care - acesta este aspectul cel mai neliniştitor - are toate şansele să-şi sporească amploarea în viitor. Decizia Statelor Unite de a declanşa deliberat şi unilateral un război împotriva Irakului a incitat celelalte state să se constituie într-o contraputere faţă de puterea americană. Unii cred că, momentan, Franţa, Germania, Rusia şi China şi alţi importanţi actori regionali bombăne, dar vor uita de obiecţiile lor după victoria strălucită a Statelor Unite. S-ar pu