Abundenţa scrisorilor pe această temă ne sileşte - pentru o dată - să cităm fragmentele ce ni s-au părut cele mai interesante. Sperăm că dilematicii vor înţelege că nu am exercitat vreo cenzură care nu ne stă în caracter. Obscenitatea sîntem noi "Un bărbat n-ar mai avea două treimi din problemele pe care le are dacă nu s-ar aventura să fută", spune un personaj a lui Philip Roth în The dying animal . La prima vedere, fraza pare de-a dreptul obscenă, dar nu este în contextul cărţii (în afara faptului că este şi foarte adevărată). Exemple de fraze pornografice din cărţile autorilor de succes, dar care nu scriu literatură de consum gen Sandra Brown, s-ar putea aduce cu duiumul. Cunosc o femeie de 35 de ani în vocabularul căreia "dînsa" este la ea acasă. Este o tipă foarte înzestrată intelectual, cu o cultură solidă de care nu face deloc paradă, capabilă să susţină orice fel de dialog din varii domenii. Însă deţine această pasiune de a folosi în limbajul curent cuvinte considerate obscene, drept care este catalogată nu în funcţie de ceea ce îi poate mintea, ci în funcţie de cantitatea de obscenităţi care îi ies într-un minut din gură. Culmea este că stilul acesta de a vorbi o prinde atît de bine, încît fără el nu ar mai fi ea. C. este un tip care toată ziua-bună ziua îşi scoate şi îşi bagă încontinuu, nervos şi supărat pe guvern, pe semeni, pe viaţă. Pe el nu-l plac pentru că este lipsit total de orice urmă de umor, singurul capabil a mai îndulci tonele de obscenitate pe care le foloseşte permanent, în condiţiile în care este incapabil să realizeze că ceea ce profesează ligvistic deranjează teribil întreg anturajul. O să spuneţi: dar de ce vorbeşti doar despre alţii şi nu vorbeşti şi despre tine? Iată că vorbesc şi despre mine. Înjurătura pe care o folosesc la nevoie este "Băga-mi-aş picioarele", cu varianta, funcţie de caz, "Du-te-n puii mei!". Nu ştiu dacă o fi