fragment de proză Cînd s-a petrecut fapta aceea ciudată, pe Valea Moratului era deja seară, o seară, cum am spus, de toamnă; între timp ploaia de peste zi s-a oprit, s-a ivit o clipă, scurtă şi deloc întîmplătoare, lumina amurgului; soarele, uriaş, s-a arătat dintre nori chiar înainte de a apune peste coama dealurilor cu stejari medievali de dincolo de parcul mănăstirii franciscane din apropierea văii. Şi, desigur, spunem noi, desigur că amurgul acela straniu nu este întîmplător şi fără legătură cu ceea ce s-a întîmplat. De fapt, amurgul va prevesti chiar Epifania, cu luminile lui roşcate, asemenea tablourilor kitsch din coridorul bisericii mănăstirii franciscane. Deasupra Văii Moratului se lăbărţaseră în văzduh luminile unui amurg baroc, rococo, cu nori îndepărtaţi şi rotofei, cu lumina piezişă a soarelui strecurată printre norii cei dolofani în aşa fel încît totul, dar absolut totul, părea acolo asemenea unei imagini, a unei litografii, sau ce o fi fost să fie, una catolică şi dreptmăritoare. Aşa a fost seara aceea peste dealuri şi peste defileul Mureşului: o seară, domnilor, unică, o seară kitsch prin frumuseţea nepămînteană a asfinţitului. O seară menită să celebreze frumuseţea acelei apariţii, a Epifaniei aceleia care s-a petrecut în curtea din spate a sărmanei babe pe nume Saveta lu' Gugu. Purtătoarea acestui nume barbar a fost martora Epifaniei a ceva bicisnic şi tainic totuşi, dar şi frumos, domnilor; am putea zice asemenea părintelui fra Ruhe, am putea striga asemenea lui de la amvonul bisericii mănăstireşti, împodobit pe margini cu amoraşi şi îngerei dolofani agăţaţi de trîmbiţe aurite, că în ograda babei ni s-a arătat nouă, nevrednicilor, calea mîntuirii prin Frumuseţea de dincolo de fire. Numai că povestea, cucernici şi preacucernici domni, este simplă cum simple sînt toate pe Valea Moratului. Aşadar, cum ziceam, la vremea arătării, tocmai se întîm