Miza acestui număr nu este numai alianţa cu NATO, ci - în sens mai larg - comportamentul României în diversele alianţe din care a făcut parte de-a lungul istoriei. Unde este dilema? Uneori spunem, cînd ne punem cenuşă în capul naţional, că noi am trădat toate alianţele din care am făcut parte. Alteori spunem că o ţară mică, precum noi, nu poate fi un exemplu de constanţă şi consecvenţă atunci cînd destinul ei depinde de o situaţie geopolitică mai vastă, de comportamentul vecinilor, de distribuţia intereselor marilor puteri etc. Să urmărim cronologia: aprilie 1877 - convenţie cu Imperiul ţarist în vederea războiului împotriva Imperiului Otoman; * octombrie 1883 - guvernul Ion C. Brătianu semnează tratatul (secret) de alianţă cu Austro-Ungaria şi Germania, îndreptat împotriva Imperiului ţarist; * după 1908, din cauza sprijinului acordat de Austro-Ungaria Bulgariei şi din cauza politicii naţionale austro-ungare din Transilvania, guvernele româneşti tatonează posibilitatea unei realinieri după poziţia Franţei; * august 1914 - România încheie o convenţie secretă cu Italia, îndreptată împotriva Austro-Ungariei; * septembrie 1914 - România încheie o convenţie secretă cu Imperiul ţarist, prin care Rusia recunoştea drepturile României asupra Transilvaniei; * august 1916 - România semnează tratatul cu Antanta (Anglia, Franţa, Rusia şi Italia) şi intră în război contra Austro-Ungariei; * martie 1918 - la Buftea, România semnează un tratat preliminar de pace cu Germania şi

Austro-Ungaria; * noiembrie 1918 - noul guvern Constantin Coandă decide decretarea mobilizării şi reluarea războiului împotriva puterilor Centrale; * martie-septembrie 1921 - proiectul Micii Înţelegeri (alianţă bazată pe tratate comune între România, Cehoslovacia, Iugoslavia şi Polonia); * februarie 1934 - la Atena, România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia semnează Înţelegerea Balcanică; * aprilie 1