Anul 2003 va fi pomenit în New Orleans pentru multe, dar cel mai interesant lucru pînă acum este decizia municipalităţii de a interzice vînzarea cărţilor pe stradă. Poţi să cumperi, cu totul legal, lame de ras, mărgele, tatuaje temporare şi cîrnaţi. Ilegal, poţi să cumperi orice, inclusiv droguri, trupuri şi arme şi, bănuiesc, chiar şi cărţi. Josh Wexler şi Anne Jordan Blanton au hotărît să lucreze cu legea şi prin urmare au dat în judecată primăria, la Curtea Federală de Justiţie, pentru dreptul de a neguţa cărţi şi cărţulii. Îi sprijină în demersul lor Institutul pentru Justiţie din Washington DC, cei care, în numele împletitorilor africani de cosiţe, au înfrînt regulile industriei cosmetice din California şi au făcut vinul să curgă în valuri către New York, în transporturi interstatale. Cu astfel de oameni nu te pui. Mîine-poimîine te trezeşti că o să-ţi poţi cumpăra Faulknerul de la căruciorul de crenvurşti. Oricum, eu aşa trag nădejde, dar interdicţia este interesantă şi din alte raţiuni. Care ar fi, de exemplu, istorica îngrijorare care a determinat această decizie? Să fi fost literatura care satiriza oraşul nostru eminamente satiric? Să se fi împiedicat vreun oficial al oraşului, în drum către sauna de la New Orleans Athletic Club, de vreun neguţător ambulant care vindea Conjuraţia imbecililor? Să fi hotărît Departamentul Sănătăţii că volumele sînt neigienice? Să fi decis Comisia pentru Vieux Carré că nu

este istoriceşte autentic să oferi băştinaşilor materiale de citit? Cine, ce, cînd, vă rog. Părerea mea, şi sînt gata să depun mărturie pentru asta, e că pe stradă şi numai pe stradă trebuie să se vîndă cărţile. Cînd intri la Barnes & Noble este ca şi cum te-ai duce la FBI cu lista ta de lecturi. Aş face excepţie de la regula asta numai pentru cîteva mici librării pe care le frecventez, librării care, trebuie să adaug, sînt numai la o palmă dist