Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firma care administreaza Casa Universitarilor a pagubit statul cu 1,5 miliarde lei

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 29 aprilie 2003 ·

Sustine rectorul Universitatii "Cuza", prof.dr Dumitru Oprea, bazindu-se pe o afirmatie a comisarului Garzii Financiare. Desi se afla in litigiu cu universitatea, firma a inceput sa demoleze o parte din terasa de la CUI. Disperat de nepasarea autoritatilor, Oprea cere sprijinul presei Conducerea Universitatii "Al.I. Cuza" considera ca numai presa o mai poate ajuta sa reintre in drepturi asupra Casa Universitarilor din Iasi (CUI). "?Casa Universitarilor? a devenit un sat fara ciini. In Romania nu mai exista nici un fel de lege, iar acest lucru e valabil si in cazul Casei Universitarilor", spune rectorul Universitatii, prof.dr Dumitru Oprea. Nemultumirea rectorului Oprea este determinata de faptul ca firma "Compact Impex" SRL, care administreaza din 1994 Casa Universitarilor, a inceput saptamina trecuta sa darime o parte din terasa CUI-ului. "Cladirea este de patrimoniu. Nu au voie sa faca asa ceva. Apoi, CUI-ul are un consiliu de administratie, al carui presedinte inca sint, care nu si-a dat acceptul pentru astfel de modificari", spune Oprea, nemultumit de altfel si de sentintele pe care instanta le-a dat in disputele juridice dintre universitate si firma privata. Supararea rectorului este cu atit mai mare cu cit, spune el, nici macar Parchetul National Anticoruptie, sesizat de neregulile de la CUI in luna octombrie, nu a dat cistig de cauza universitatii, favorizind firma care administreaza Casa. "Avem dovezi clare ale ilegalitatilor pe care le face aceasta firma, expuse si in instanta. Dovezile, conform carora firma ?Compact Impex? ar fi fraudat bugetul de stat cu peste 1,5 miliarde de lei, au fost furnizate chiar de comisarul general al Garzii Financiare, Nicolae Plaiasu", spune Oprea. Conflictul intre Universitate si "Compact Impex" SRL a inceput in urma cu patru ani, cind - fara a consulta universitatea - Ministerul Educatiei a semnat un contract de asociere priv

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Zelenski a ajuns la New York și va participa la reuniunea ONU. Cu ce important politician vrea să discute președintele Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit în SUA cu scopul de a participa la reuniunea ONU, însă unul dintre obiectivele sale este și acela de a se întâlni cu Donald Trump. Preşedintele Zelenski a sosit la New York pentru a participa la ses

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum o ora
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°