Tot raul spre bine: de n-ar fi fost infama ridicola compunere de tip neo-jdanovist a Alexandrei Laignel-Lavastine despre uitarea fascismului la Cioran, Eliade, Ionesco, este foarte putin probabil ca Marie-France Ionesco ar fi scris aceasta admirabila carte*, ce fixeaza o radicala cotitura pentru exegeza operei lui Eugčne Ionesco si cunoasterea biografiei autorului Rinocerilor.
Scriere polemica la origine, aceasta calatorie in universul lui Ionesco, cum si-a definit autoarea demersul, nu se rezuma totusi la simpla punere la punct a enormitatilor, mistificarilor si aberatiilor din capitolele despre Ionescu existente in Cioran, Eliade, Ionescu: loubli du fascisme. Cu atat mai mult cu cat Marie-France Ionesco are in vedere si cartea Martei Petreu, Ionesco in tara tatalui, mai exact cateva dintre cele sapte eseuri cuprinse in acest volum, iar aici miza consta precumpanitor in contestarea unor anume viziuni interpretative, mai putin in indreptarea unor date ignorate, falsificate sau integral fabricate, ca in primul caz, ceea ce a dat si poate da impresia ca polemica de fond mai mult la culegerea poetei si eseistei de la Cluj se refera.
O impresie ce-si are cauzele si justificarile ei. Este de aceea nevoie de reamintit ca, desi cartea Alexandrei Laignel-Lavastine a fost prezentata ca un monument de documentare - de autoarea insasi, de serviciul de publicitate al editurii pariziene care a tiparit-o, de unii recenzenti francezi, fatal si total necunoscatori ai culturii si istoriei romane, prin urmare incompetenti cu beneficiul inocentei, dar si de unii romani, acestia insa din oportunism, unii, din crasa, rusinoasa ignoranta, altii -, nu este decat o impostura uriasa.
Formula, teribila si exacta, apartine Martei Petreu. Intr-un serial publicat vara trecuta in mai multe numere din 22, ea a expus cu minutie dezonorantele procedee, metoda,