Rezultatul razboiului preventiv din Irak nu a fost niciodata in dubiu. Coalitia a avut o superioritate militara covarsitoare fata de armata irakiana care oricum fusese decimata de americani in primul razboi din Golf in 1991.
Cei 300.000 de militari americani si britanici au beneficiat de o putere de foc mult superioara, de suprematie aeriana indisputabila si de armament mult mai modern. Asimetria conflictului armat s-a reflectat in pierderile suferite de combatanti. In timp ce numai 120 de militari americani si 30 de englezi si-au pierdut viata, numarul irakienilor ucisi in razboi a fost mult mai mare, poate zeci de mii.
Pentru cei care venereaza valorile democratiei, prabusirea unui regim dictatorial este un eveniment istoric memorabil si o ocazie de jubilare.
Frecvent, tranzitia de la totalitarism la democratie este mult mai dificila decat eliminarea initiala a tiranului. De multe ori in istorie, detronarea unui dictator a fost urmata de restabilirea unui alt regim tiranic. Traversarea perioadei post-totalitare este invariabil tulbure si agitata, iar stabilirea noului regim este conflictuala, costisitoare si, pentru o mare parte din noii eliberati, nesatisfacatoare.
Administratia de la Washington a declarat ca intentioneaza sa creeze in Irak o societate multietnica toleranta si prospera care sa reprezinte un model pentru alte tari din regiune. Realizarea acestui obiectiv laudabil necesita un angajament sobru si de lunga durata din partea Americii si o postura morala impecabila fata de o populatie complexa si, in mare parte, ostila. Sansele de succes nu sunt asigurate.
Anarhia initiala
Infrangerea autoritatilor baathiste din Irak a fost fulgeratoare si decisiva. Previzibil, vidul de putere creat de prabusirea autoritatii a provocat un val urias de destramare a ordinii publice.
Bande de jefuitori au patruns fortat i
