Volumul de proză a lui Liviu Timbus nu este atât un roman, cât un soi de listă a trăsăturilor negative care alcătuiesc, la modul grotesc, portretul robot al complexului socio-economic şi politic românesc. Un fel de pilulă îndulcită prin travestirea păcatelor individului ante- şi postdecembrist, în fapte pe seama cărora te poţi amuza deşi ele nu prea sunt de râs. Tocmai pentru că s-a mers mereu pe o cale care duce la ridicol. Umorul, în cazul lui Liviu Timbus, nu este gratuit, ci "angajat", un instrument potrivit pentru a pune în lumină de fapt gravitatea anumitor stări de lucruri. Autorul este, într-un fel, desuet, dar eficient.

Structura cărţii trădează un soi de didacticism: fiecare capitol se ocupă de câte o trăsătură negativă, de câte o fărâmă de realitate (Omul nou şi soţia lui, Românii sunt prea nervoşi pentru a intra în Europa, Cu business class în slujba ţări, Meseria de "băiat bun" etc.). De aceea pare a fi un volum alcătuit din mici texte foiletonistice tip Caţavencu sau din microeseuri despre societate (nu despre individ care nu există cu adevărat în această carte). Că nu este vorba despre un roman propriu-zis o sugerează şi felul în care autorul îşi manevrează personajul: în aproape toată cartea el este cel care narează, după ce şi-a precizat identitatea dintru început. Numai că, brusc, în ultimul capitol, personajul este pus la loc în sertarul lui, devenind un individ despre care se vorbeşte la persoana a treia. Rolul naratorului va fi preluat, prin detaşare, de autorul însuşi, care se va apropia de cititor şi îi va şopti: deşi am pornit de la realitate nu uita că ai de-a face totuşi cu fictivul. Cu toate acestea, schimbarea este explicabilă: acest personaj nu a fost decât un pretext, cobai al unei mise en scène transparente. Pe numele său Ghiţă Dron, el face parte din peisaj, ca şi celelalte fantoşe cu nume de genul Bobocica Mărunţelu. Multe