I. Mai întîi, puţină istorie

OraŞul Sf. Gheorghe mi s-a părut întotdeauna o ficţiune. În primul rînd, din pricina numelui, în al doilea rînd, tot din pricina numelui, în al treilea rînd, din pricina aşezării geografice şi, în al patrulea rînd, din pricina locuitorilor. Cum poate să se numească astăzi cineva Sf. Gheorghe, iată o întrebare la care dacă nu v-aţi gîndit pînă acum, merită să o faceţi serios de aici înainte. (Cînd trec peste tine războaie, cînd morţii nimănui se usucă pe marginea drumurilor şi cînd auzi cum în bocancii lor umflaţi de lacrimi şi de sînge cîntă greierii şi înfloreşte pelinul, cînd soldaţii ruşi vin să-şi spele picioarele în lacurile tale alpine şi să-şi zvînte obielele pe acoperişurile casei tale abia isprăvite, cînd Dumnezeu este alungat cu biciul din bătătură, cînd numai vulturii dau ocoale enorme acolo, la ei, în văzduh, şi cînd doar corbii mişcă aerul munţilor şi înnegresc orizontul, cum se mai poate numi cineva Sf. Gheorghe?) Această denumire medievală mi s-a părut întotdeuna o sfidare, o incredibilă obrăznicie, un atentat imperialist la ordinea politică şi socială, o insultă neruşinată la adresa marelui frate de la Răsărit care şi-a sigilat altarele şi a transformat bisericile în staule. (Cînd Palatul de iarnă a căzut, şi o dată cu el toate palatele din Urali şi pînă la Rodopi şi din Vladivostok pînă la Zagreb, cînd colectivizarea s-a făcut pe fundalul turistic al pelerinajelor de la munte la cîmpie, de la cîmpie la canal şi de aici direct în vaginul dilatat şi în uterul nesătul al gropii comune, cînd Braşovul a fost botezat Stalin şi Oneştiul, Oneştiul cel ,,mîndru că pe harta ţării" a fost botezat şi el Gheorghe Gheorghiu-Dej, cînd patria s-a electrificat peste noapte, folosindu-se , în loc de fire pentru înalta tensiune, maţele ţăranilor care iniţial au scăpat de excursie şi n-au putut înţelege de ce trebuie să-şi omoare