În zbuciumatul nostru trecut istoric afla cronicarul câte o lucarnă de pace şi belşug, pe care cu vorbe de slavă o trecea în slovă, bunăoară, din partea Porţii, ce ştia în răstimpuri să fie sublimă, o iertare de bir pe câte un an-doi, când iute forfotea ţara de oameni, de vite, de roade rar luminiş, cu atât mai de scos în faţă cu cât ar fi putut sta pildă unei de durată rânduieli. Mai către noi, perioada înfăptuirii Regatului, apoi aceea, interbelică, a României întregite larg respirând între surorile ei europene, au constituit asemenea norocoase răstimpuri de înflorire, ce păreau de asigurată durată şi indestructibile şi n-au fost. Le tot pomenim, doar scepticii se îndoiesc de ele, cum alţii că am trăi în cea mai bună dintre lumile posibile, fie şi o singură viaţă.

Şi, cine ştie, un asemenea fast moment de chiverniseală trăim astăzi pe netedul pământ al patriei, fără să ne dăm, cei mai mulţi seama, nu puţini otrăviţi de propriile umori, cârtind la tot pasul, făcând din orice fleac un prilej de nemulţumire, răbufnire, răfuială, dacă nu de blasfemie de-a dreptul. Cine, însă, ar putea nega că, în al treilea an de sporire a P.I.B.-ului, într-o Europă stagnantă economic, societatea românească, mândră de succesele sale pe plan internaţional, cunoaşte o creştere materială fără precedent, de natură a pune cimentoase temelii unui viitor fără umbre, spaime şi spasmuri? Sub o înţeleaptă, plină de continuitate, ocârmuire, decisă a se jertfi mai departe două-trei şi chiar mai multe mandate, în slujba bunăstării obşteşti, căreia îi împarte porţiile pe biblicul precept al celui care având şi mai mult încă va căpăta şi invers.

Bineînţeles, absoluta fericire nu-i este hărăzită robului pământesc şi chiar când nici o problemă materială nu va mai apăsa omenirea, firi chinuite, chipuri ale melancoliei, furiei, disperării mai departe îşi vor clama suferinţa şi vor