Placiditatea populaţiei, absenţa reacţiilor societăţii civile, scufundarea penibilă a partidelor de opoziţie le consolidează pesedeilor impresia că sunt nemuritori. Convinşi că nimeni n-o să-i clintească din scaunele puterii, îşi permit chiar luxul de-a admite că lucrurile merg prost. Tonul, peremptoriu, coborând peste capetele prostimii din înălţimea atotşiinţei şi atotputerii pesediste, e cam următorul: "Corect, avem corupţie, avem sărăcie, dar parcă America nu are?" Fireşte că o astfel de replică îţi taie răsuflarea. Cu atât mai mult cu cât partidul cleptoman de la putere şi-a pavoazat aberaţiile cu cartonaşte care atestă sprijinul necondiţionat al Occidentului.

Spre deosebire de noi, obligaţi mereu la improvizaţii, la fente pe metrul pătrat, occidentalii gândesc însă pe termen lung. Ei au învăţat că în materie de dresură politică e bine să alternezi biciuşca şi morcovul. Cu alte cuvinte, că există momente în care preferă forţei vorba bună. Aşa s-a ajuns la situaţia incredibilă ca tot felul de inşi pe-a căror frunte scrie apăsat "comunism şi incompetenţă" să circule prin capitalele occidentale ca pe propria lor moşie. Plini de aplomb, s-au grăbit să-şi convertească impostura în avantaj. Dar nu pentru binele ţării, ci pentru a pune la pământ tot ce mai rămăsese în picioare după tăvălugul unei guvernări anti-naţionale.

Că la Bruxelles, la Paris ori la Roma vor fi existând şi destule secături politice e în firea lucrurilor. Dar cum se face că tocmai cu acestea ne însoţim noi? Exemplul şocant al lui Willem Matzer, oficialul U.E. care-i liniştea pe pesedei în chestiunea prezenţei securiştilor în structurile publice, nu e decât unul din zecile posibile. N-au trecut nici două luni de la istoricele consideraţii ale acestui "matzer-fripte" ( vorba lu’ Dinescu) şi individul a fost deconspirat pentru implicare în cele mai infernale afaceri internaţion