Nu este pentru prima oară că o carte, încă înainte de a fi tradusă în limba română, reţine din plin atenţia celor iniţiaţi. Faptul în sine este o bună premiză a succesului de librărie în eventualitatea traducerii lucrării. Dar cartea ultimei iubite a lui Emil Cioran, Friedgard Thoma, nu pare a avea deocamdată şansa de a fi tradusă din pricina unor rivalităţi personale şi a unor încurcături juridice. Aşa se face că au trecut aproape doi ani de la apariţia acestui epistolar la editura "Weidle" din Bonn, şi probabil va mai trece un timp pînă la tălmăcirea în română a acestui roman epistolar.

În toamna anului trecut, Gabriel Liiceanu, în faimosul său jurnal Uşa interzisă, îi consacra scrierii şi autoarei mai multe pagini o atenţie întru totul justificată.

Îşi afla ecou ( din auzite) în acest segment al cărţii lui Liiceanu şi scurta vizită a Friedgardei Thoma la Răşinari şi Sibiu, la un colocviu care, an de an, dezbate opera şi personalitatea lui Emil Cioran, din mereu alte unghiuri şi la nivele variabile ( animatorul neobosit al acestor manifestări fiind profesorul Eugène van Itterbeck).

Trec peste impresiile lăsate de colocviul la care mi-a fost dat să particip împreună cu Friedgard Thoma, pentru a mă opri asupra contactului scriitoarei, sosită din Köln, cu ţinuturile natale ale ilustrului ei prieten.

Pornite în zorii zilei din Köln, la orele tîrzii ale nopţii am ajuns şi la Răşinari la "Pensiunea Cioran", unde eram aşteptate cu "masa pusă" de gazde. Stăpînul casei este chiar un nepot al filozofului. Încîntarea supremă avea să se producă a doua zi de dimineaţă cînd, deschizînd larg ferestrele, peisajul "mioritic" mi-a stors mie lacrimi iar Friedgardei, puternice exclamaţii admirative.

Între împrejurările ceremonioase ale colocviului şi convivialităţile post festum, între excursiile la Sibiu, popasul foarte scur