Imaturitatea îşi are dichisurile ei. Sensul primar, denotativ, este "absenţa maturităţii", dar despre aşa ceva nici nu are sens să discutăm decît dacă poate cineva să explice sensul primar al termenului "maturitate". Mai interesantă (şi cu largă aplicare la România contemporană) mi se pare acea imaturitate care seamănă uneori pînă la confuzie cu prostia crasă şi evită diplomatic, printr-un efort de imagine, identificarea cu aceasta din urmă. Acest gen de imaturitate hrăneşte jurnalele de ştiri, bîrfele mass-media, gurile satelor şi discuţiile din tramvaie, trenuri, pieţe. Într-un fel, e o etichetă bună pentru România contemporană, fiindcă, aşa cum am zis, termeni ca "prostie", "incompetenţă", "rea voinţă" ş.a.m.d. sînt prea concreţi, uneori calomnioşi, iar alteori prea mulţi pentru a caracteriza simplu, direct şi inocent o realitate. "Imaturitate" nu are nimic rău, nu? Ne aminteşte de inocenţă, ne trimite cu gîndul la copilărie... Deşi copiii nu au nimic de-a face cu imaturitatea. Imatură este, de exemplu, convingerea diletant-birocratică a Ministerului Sănătăţii că va rezolva criza din domeniu prescriind, printre altele, "aplicarea unui sistem de depunctare pentru medicii care prescriu nejustificat medicamente". Deşi la prima vedere s-ar părea că avem de-a face cu un zăcămînt de prostie, termenul de "imaturitate" mi se pare mai exact, fiindcă atitudinea amintită denotă o indiferenţă faţă de bolnavi inabil deghizată în opusul ei, pornind de la convingerea "factorilor de decizie" că simplul cetăţean habar n-are de realitate. Am avut ocazia să vorbesc cu un medic căruia încă de acum doi ani, mult înainte de depunctarea sugerată azi, i-au fost retrase într-o lună nu puncte, ci trei milioane de lei din salariu pentru că semnase nişte reţete compensate cu prea multe medicamente; ordinul era - şi mai este încă - să nu existe pe nici o reţetă compensată mai mult de t