Creierele personajelor care populează lumea orwelliană au o capacitate specială, obţinută prin tratamente agresive şi îndelungate, aidoma celor practicate de Pavlov cînd făcea cîinele să saliveze la auzul soneriei, şi anume aceea de gîndi dublu. Nu e nimic nou aici - e deja un truism că orice tiranie spală creierele în scopul de a face oamenii să se simtă confortabil în umilinţă, căci ce altceva decît suprema umilinţă a naturii umane este o tiranie? Anii din urmă dovedesc, în plus, ceva ce, poate, nu am fi crezut cu ani în urmă: că gîndirea dublă e rezistentă, că un creier odată contaminat de gîndirea dublă nu mai poate scăpa de ea şi că, la nivel colectiv, gîndirea dublă se propagă în continuare, deşi maşinăria propagandei demente care a generat-o şi încurajat-o nu mai funcţionează de mult. Gîndirea dublă s-a născut în momentul în care discursul public pe care erai constrîns să-l susţii a devenit complet opus celui interior, intim, în care credeai. Prin manipularea fricii, s-a ajuns ca discursul public, repetat la infinit, să se impună în forul interior ca un discurs paralel, ca un al doilea discurs, alături de cel autentic şi niciodată exprimat. Anii trec şi conştiinţele trebuie să doarmă liniştite. În timp, dicursul public, conformist, s-a instalat confortabil în mintea noastră, alături de cel interior, autentic şi au început să convieţuiască, să se alimenteze chiar unul pe altul, sfîrşind prin a nu mai putea exista unul fără celălalt. Ca după o lege darwinistă cumplită, creierul şi-a creat organul care produce gîndire dublă. În ani, această excrescenţă oribilă a devenit parte legitimă a creierului şi gîndirea dublă este astăzi primită în cetate cu salvele admirative destinate inteligenţei. De fapt, gîndirea dublă preia decontextualizat cîteva din atributele inteligenţei şi le îngroapă în prostie. Mai exact, gîndirea dublă nu este decît aparent gîndire dil