Două lucruri mă doboară în ultima vreme: lectura şi somnul. De fapt, cînd reuşesc să mă scufund în paginile unui volum e obligatoriu să rup din orele de somn, iar cînd mă las răpus de oboseală adorm de cele mai multe ori cu nasul îngropat în pagini, ca un semn de carte. Oricum ar fi, există o conexiune stranie între somn şi lectură, ba mai mult, aş îndrăzni a spune că e din ce în ce mai mult o relaţie concurenţială: ambele mă vor, eu pe ele aşijderea, dar cu toate acestea şi dorm şi citesc din ce în ce mai puţin. În schimb- deşi nu-s convins că se poate vorbi de vreun fel de cambie- cumpăr cărţi în neştire şi programez ore de citit pînă... mă ia somnul! Dimineaţa mă trezesc cu un sentiment apăsător de vină şi remuşcare, privesc turnul de volume îngrămădite în aşteptarea lecturii pe noptieră, strîng din dinţi şi promit o nemiloasă bătălie cu Moş Ene. Cîteodată sînt aproape învingător, adică reuşesc să rămîn pironit în fotoliul de lectură ca în... nopţile bune, pînă spre cîntatul cocoşilor. Alteori însă... De la o vreme, a mai apărut o problemă: citesc greu. E ca un mers prin mlaştină, simt nevoia să mă opresc din cînd în cînd, să recitesc anumite pasaje şi nu pentru aprofundare. Constat, pur şi simplu (?) că am parcurs zeci de rînduri fără să înţeleg nimic; ochii au alunecat pe litere, gîndul fost-a însă departe. "Eşti stresat, amice, ia o pauză!", mi-a spus un prieten medic. Oi fi, dar cine nu e?! Scuze nu există. Şi, de fapt, cred că aici e marea problemă. Poţi să te minţi liniştit că din cauza oboselii n-ai avut timp să speli vasele sau să faci piaţa, dar cînd vine vorba de cărţi te îngroapă mustrările de conştiinţă. Mai ales dacă,

aşa cum se întîmplă din ce în ce mai des în ultima vreme, trădezi volumele părăsite pe noptieră mîngîind butoanele telecomenzii ori curbele mouseului. (Într-un gest de sadism inconştient, eu unul am comis şi o alăturare "chi