Parabola talanţilor din Evanghelia după Matei1 m-a făcut să mă gîndesc la asemănarea cuvîntului talant cu cuvîntul talent. După DEX2, am aflat că talantul era fie o "unitate de măsură pentru greutăţi, de mărime variabilă, folosită în Grecia antică", fie o "monedă de aur sau de argint, cu valoare variabilă, folosită în Grecia antică", în timp ce talentul este, desigur, o "aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobîndită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare". Primul cuvînt este venit în limba română pe filieră slavă, iar al doilea pe filieră franceză. Pentru lămurirea problemei etimologice, am deschis programul Concise Oxford Dictionary şi am aflat, în primul rînd, că englezescul talent reprezintă echivalentul ambelor cuvinte româneşti pomenite mai sus, iar în al doilea rînd că are următoarea etimologie: "Old English talente and Old French talent via Latin talentum «inclination of mind» from Greek talanton «balance, weight, sum of money»". Aşadar, talentul este ceea ce face mintea să încline către ceva, în acelaşi fel în care talantul face să se încline talerul balanţei în care este pus. Totuşi, este o coincidenţă remarcabilă faptul că orice talent este în acelaşi timp un talant, oferit spre fructificare omului. Dar nu numai talentul, ci şi tot ceea ce am putea considera drept al nostru este, de fapt, nimic altceva decît un dar divin, mai exact un bun lăsat în grija noastră pentru a-l face să rodească, începînd cu viaţa însăşi şi continuînd cu mintea şi inima, trupul şi sufletul, aptitudinile şi vocaţia, dragostea şi credinţa, pînă la orice prilej, cît de mic, care ni se iveşte pentru a face bine aproapelui nostru. Acest din urmă sens, cel mai strict, este de altfel acela pe care Mîntuitorul însuşi îl dezvăluie în Evanghelia după Matei3, după ce rosteşte pilda celor zece fecioa