O cale simplă de-a accede la sensul şi semnificaţia unei valori, desemnate printr-un cuvînt este aceea a cercetării faptelor de nemulţumire. "Cercetează nemulţumirile şi lamentaţiile cotidiene ale oamenilor", îmi spune mereu prietenul meu hobbes-ian "şi vei vedea nu numai ce le lipseşte semenilor noştri ci şi ce-ar fi necesar ca ei să aibă pentru a se împăca unii cu alţii, înainte de-a se război fiecare cu toţi ceilalţi." Surprinzător doar la prima vedere şi prietenul rousseau-ist împărtăşeşte aceeaşi opinie, deşi, se înţelege, din cu totul alte motive. El spune că orice nemulţumire profundă vine din faptul că înclinaţiile noastre naturale - cele de iubire şi de compasiune - au fost contrariate brutal de "societatea coruptă". Acestea fiind spuse, ce constatăm? N-am întîlnit pe nimeni, în ultimul timp, care să nu-şi exprime, într-un fel sau altul, nemulţumirea "că există prea puţină solidaritate între oameni". Cei mai rafinaţi dintre nemulţumiţi fac trimiteri la Camus şi deplîng solitaritatea care-a înlocuit, cu totul, necesara, dar totuşi, absenta solidaritate. Întrebarea firească care se pune în acest context este următoarea: chiar nu mai există solidaritate de nici un fel între oameni şi, prin urmare, sîntem cu toţii şi fiecare în parte doar nişte teleologii egocentrice şi egoiste? Credem că la această elementară şi primă interogaţie se poate răspunde într-o notă puţin mai încrezătoare. În fapt, însăşi lamentaţia în faţa absenţei sau puţinătăţii solidarităţii îi face solidari între ei pe toţi cei ce se plîng de această stare şi deplîng această situaţie. Oricum, ceea ce este cert este faptul că există o nevoie imensă, una neacoperită şi neîntărită încă, de solidaritate. O cercetare lucidă ne va lămuri că există temeiuri şi înrădăcinări de ordin economic, sau politic, sociologic şi, deloc la sfîrşit, de ordin pur psihologic ale acestei deplînse situaţii. În fa