Se ştie că arhitectura vernaculară mediteraneană şi chiar arhitectura clasică grecească sînt surse privilegiate pentru cubism. Cu alte cuvinte, sudul arhaic este invocat drept sursă privilegiată. Acoperişuri în terasă, absenţa decoraţiilor pe pereţii plani şi albi, forme rectangulare - toate contribuie la celebrarea acestei origini sudice. Primitivul lui Le Corbusier şi-a "proiectat situl" (concept promovat de Vittorio Gregotti în cartea sa din 1966 Il territorio dell architettura, celebrat apoi de Kenneth Frampton privitor la practica lui Mario Botta) mai înainte de a-şi construi ca un geometru - ordonat, cartezian - zidurile locuinţei. Trebuie de asemenea să rememorăm cele două modele generative ale arhitecturii mediteraneene: tholos-ul circular şi megaron-ul de plan patrulater. Primul trimite şi la cort, la modul în care populaţiile migratoare, de vînători, îşi reprezintă spaţiul şi decorează suprafeţele. Celălalt este spaţiul decupat cartezian, după planuri patrulatere. Terenul agricol se împarte astfel, de către populaţiile sedentare, agricole. Pe de altă parte, Josef Strzygowski a susţinut odinioară în cartea sa Der Norden in der bildenden Kunst Westeuropas o idee pozitivistă, semper-iană; aceea că lemnul a fost materialul original de construcţie al strămoşilor săi germani/indo-europeni, care erau separaţi de China prin intermediul "unei centuri de cărămizi şi respectiv de constructori" (citat de Rykwelt, 1993, 26) est-mediteranean. În vreme ce pare evident că modernismul italian şi francez privilegia mai degrabă origini carteziene, arhitectura troglodiţilor seamănă izbitor cu arhitectura "cosmică", proiectivă, a epocii de care ne ocupăm. În fond, credea Semper, formele arhaice nu sînt afectate de civilizaţie: "chiar şi astăzi, fiii Europei supra-civilizate, cînd se avîntă în pădurile primordiale ale Americii, îşi construiesc cabane din buşteni" (vol. 2