* Vorbeşte cu ea / Hable con ella (Spania 2002), de Pedro Almodóvar. Almodóvar venerează femeile şi ecranul vibrează de veneraţia lui aşa cum n-a mai vibrat de la 8 femei, filmul lui François Ozon. În această cursă a adoraţiei, autorul spaniol porneşte cu două dezavantaje aparente faţă de francez: femeile adorate în filmul lui sînt de patru ori mai puţine şi petrec mult timp într-o comă profundă. Pe de altă parte, una dintre ele e o femeie-toreador, interpretată de actriţa şi cîntăreaţa Rosario Flores, şi m-a făcut să-mi doresc să fiu taur, numai pentru privilegiul de a împărţi arena cu ea, de a îngenunchea în rumeguş în faţa ei şi de a o lăsa să-mi facă vînt cu capa, să mă împungă, să mă umple de sînge - în fine, să facă din mine ce vrea. Acesta e efectul feţei prelungi şi al nasului ei formidabil; e o prezenţă senzuală, uşor androgină, uşor înspăimîntătoare, ca o Maria Callas sau o Anjelica Huston. Bărbatul care o iubeşte se numeşte Marco (Darío Grandinetti) şi e demn de ea - suficient de macho, cu obrazul lui nebărbierit şi stilul lui eficace de a trata cu un şarpe furişat în bucătăria ei, şi, în acelaşi timp, suficient de feminin, cu privirea lui rănită şi stocul lui nelimitat de lacrimi, pe care le varsă cu generozitate ori de cîte ori vede ceva frumos. Mă bucur că n-a văzut acest film, fiind ocupat să evolueze ca personaj în el. Celălalt cuplu e şi mai ciudat. Ea, Alicia (Leonor Watling), e de patru ani în comă profundă şi înainte de asta a studiat baletul. El, Benigno (Javier Cámara), e de patru ani infirmierul ei şi înainte de asta şi-a îngrijit mama. Atît de seducător e stilul lui Almodóvar, atît de melancolic şi mîngîietor în extravaganţa sa, atît de legănător în mişcările sale prin timp (două luni mai tîrziu, patru ani mai devreme...), încît trece ceva timp pînă cînd cinismul nostru, sau bunul nostru simţ, spuneţi-i cum vreţi, reuşeşte să-şi facă au