A m spus-o şi o repet: în băncile din Milwaukee trebuie să-ţi pui banii, în caz că ai. Construite din cărămizi roşcate şi solide, ferecate de porţi de bronz, germane la modul sumbru şi modeste la modul luteran, ele respiră o încredere călită în ceaţă, ploaie, zăpădă şi discreţie. Milwaukee este inima prosperă dar progresistă a statului Wisconsin, un stat unde ameliorările sociale sînt un bun temei de afaceri. Asta o să o auziţi de la Robin Hoke, de exemplu, ghidul de la sediul Johnson Company, construit de Frank Lloyd Wright. Fremătînd de plăcere din cauza răspîndirii globale a răzoarelor Edge şi a Raid-ului ucigător de goange, printre alte mărci care ne populează viaţa, Robin accentuează imensa filantropie a celor de la Johnson care, combinată cu avansul lor avangardist, de trei ani, în chestiunea stratului de ozon, face din companie unul dintre cele mai bune locuri de muncă din lume. Frank Lloyd Wright a avut dihonia sa de artist sălbatic cu bătrînul Johnson, dar există un lucru de care s-au bucurat împreună: bula spaţială în care roboţeii companiei zumzăie harnic în lumina copleşitoare i-a oferit Patriarhului Johnson, aşezat deasupra tuturor, în galerie, o vedere nestingherită asupra fiecărei albinuţe muncitoare. În acelaşi timp, atîta spaţiu arcuit l-a îmbătat pe Wright cu propria sa estetică într-atît încît nu s-a mai trezit niciodată. O fi recunoscut vreodată, post-mortem, oroarea influenţei

sale asupra clasei de curs deschise, din anii '70, atît de egal urîtă de toată lumea? Asta e o întrebare pentru teozofi, dintre care mulţi, alături de alte soiuri de mistici social-utopici, mişună în Milwaukee şi în împrejurimi. Dar să ne întoarcem la Johnson şi Wright, şi să-i lăsăm pe teozofi să invoce spiritele lui Steiner şi Blavatsky. Cu scaunul directorial era o problemă: proiectat să poată susţine o poză impunătoare, era nepractic pentru femei, care cădea