Cercetari de data recenta au scos insa la iveala faptul ca lucrurile nu stau chiar asa, multi dintre cei implicati traind pina la virste inainte, fara a fi in vreun fel afectati de presupusul blestem.
Blestemele faraonilor, un mit spulberat
Primele articole privind blestemul lui Tutankamon au aparut imediat dupa moartea finantatorului expeditiei arheologice de la Luxor, lordul Carnarvon, pe 5 aprilie 1923, adica la doar sapte saptamini dupa deschiderea oficiala a mormintului. S-a spus atunci ca, in momentul mortii sale, luminile din Cairo s-au stins (eveniment destul de frecvent in epoca, de altfel), ba chiar ca si ciinele sau, aflat in Anglia, a murit in acelasi timp. Faimosul scriitor Arthur Conan Doyle a spus atunci ca moartea sa ar fi fost provocata de ?blestemul faraonului?. Potrivit savantului australian Mark Nelson de la Universitatea Monash, care a realizat un amplu studiu pe aceasta tema, moartea lordului nu e deloc iesita din comun. Carnarvon avea 57 de ani, sanatatea sa era subreda deja de vreo doua decenii, in urma unui accident de masina, astfel ca este usor de inteles cum a fost posibil sa moara din pricina unei septicemii, mai ales intr-o perioada in care nu prea existau antibiotice. Speculatiile privind existenta blestemului au fost amplificate de moartea subita, cinci luni mai tirziu, a fratelui mai mic al lordului. In urmatoarea decada, sase dintre persoanele prezente la Luxor la deschiderea mormintului au murit din diferite cauze, amatorii de senzational punind aceste decese pe seama blestemului.
Fata lordului a trait pina la 79 de ani
Doctorul Nelson a intocmit o lista cu 25 de cetateni europeni care s-au aflat in Egipt in perioada 1923-?26, fiind de fata la unul sau mai multe dintre momentele-cheie legate de Tutankamon, cum ar fi intrarea in camera mortuara, deschiderea efectiva a sarcofagului sau examinarea m
