Justificarile oficiale ale operatiunilor americano-britanice au fost receptionate cu scepticism nu numai de tarile musulmane, dar si de publicul din restul lumii. Consilierii prezidentiali neoconservatori de la Washington l-au convins pe Bush ca, in final, victoria militara contra tiranului de la Bagdad si eliberarea populatiei irakiene vor dovedi corectitudinea morala a invaziei si vor rezolva favorabil tensiunile antiamericane create de razboi in lumea araba si in Europa.

Receptiv la imboldurile sustinatorilor invaziei, Bush a acceptat premiza ca eliminarea lui Saddam va slabi puterea fortelor militante islamice si ca, in pofida inflamarii temporare a sentimentelor antiamericane, demonstrandu-si puterea covarsitoare, Statele Unite vor impune respect si supunere in Orientul Mijlociu.

In urma infrangerii lui Saddam Hussein, evenimentele din Irak au creat o stare tulbure si incerta in care gruparile etnice, fortele nationaliste si sectele religioase se confrunta inversunat in lupta pentru acapararea puterii.

Furia antiamericana si fanatismul religios manifestate de majoritarii siiti au surprins autoritatile de la Washington si au sugerat posibilitatea instaurarii unei teocratii de tip iranian in Irak prin alegeri democrate. Numai kurzii din nord si repatriatii din exil adusi de armata invadatoare au o postura proamericana.

Ceilalti “eliberati” demonstreaza zgomotos impotriva “ocupantilor” angloamericani si isi revendica dreptul de a decide soarta tarii fara interferenta strainilor “necredinciosi”.

Administratia de la Washington a preconizat ca noul Irak, recladit sub tutela americana, va fi un model irezistibil de democratie seculara si toleranta care va forta statele autocrate din vecinatatea Irakului, prin exemplu, sa adopte reforme liberalizante de tip occidental. In final, intreaga regiune va beneficia de libertate, stabil