Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua municipiului Pascani

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 6 mai 2003 ·

•Consens general pentru luna iunie •Totusi, nu a fost stabilita data precisa - unii pascaneni opteaza pentru 3 iunie, altii pentru Duminica Rusaliilor

Chiar daca nu au convenit inca asupra unei date calendaristice precise, pascanenii si, in special, sefii lor se gandesc tot mai serios la o zi de sarbatoare dedicata special municipiului Pascani. Exista totusi un consens - luna iunie. Numai ca o parte dintre consilierii locali ar dori sa fie declarata ziua de 3 iunie ca zi a municipiului, data la care orasul de pe Siret a capatat oficial statutul de municipiu. Cealalta tabara vehiculeaza Duminica Rusaliilor, care in acest an pica pe data de 15 iunie. "Ar fi bine daca s-ar ajunge la un consens, ca ziua municipiului Pascani sa fie declarata data de 3 iunie. In anul 1995, guvernul de atunci a decernat Pascaniului titlul de municipiu si cred ca aceasta data ar fi nimerita pentru un astfel de eveniment", a precizat Mircea Zuzan, secretarul Consiliului Local. "Cel mai bine ar fi ca acest eveniment sa fie organizat de Rusalii. Aceasta zi a crestinilor este si una care se afla la granita dintre primavara si vara si va fi o ocazie perfecta pentru ca pascanenii sa beneficieze de o zi de distractie", a observat, la randul sau, parintele protopop Pavel Postolachi. "Cred ca municipiul Pascani merita sa aiba o zi de sarbatoare si voi discuta aceasta problema la modul cel mai serios cu cei 21 de consilieri la prima sedinta de Consiliu Local", a declarat primarul Neculai Ratoi. Oricum, indiferent de data precisa la care va fixa ziua municipiului Pascani, surse din Primarie afirma ca se asteapta ca in acest an sarbatoarea sa fie marcata prin concerte in aer liber si decernarea unor titluri onorifice pentru diverse persoane din oras, care l-au afirmat de-a lungul timpului prin realizari notabile.

Sorin URSAN

•Consens general pentru luna iunie •Totusi, nu a

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum o ora
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 53 minute
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum o ora
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Un nou coronavirus, descoperit la lilieci. Este primul coronavirus similar cu MERS, care circulă în Brazilia

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă au descoperit primul coronavirus similar cu MERS la liliecii din America de Sud. Detectat în statul Ceará, Brazilia, noul coronavirus prezintă similitudini cu coronavirusul care provoacă sindromul respirator din Orientul Mijlociu

Rusia şi Ucraina lansează atacuri aeriene în timpul negocierilor pentru un armistiţiu

Ziarul Financiar acum o ora
Rusia şi Ucraina au schimbat atacuri aeriene intense în noaptea de vineri spre sâmbătă, ambele părţi raportând peste 100 de drone inamice deasupra teritoriilor lor, transmite The Associated Press (AP) Atacul a avut loc la mai puţin de 24 de ore după

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 4 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 8 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/18°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°