Nimic mai potrivit pentru societatea politică românească de azi, pentru himerele şi utopiile ei, decât această carte despre Cetatea greacă de acum peste două milenii şi jumătate. Antichitatea este prin excelenţă anticipativă. Societatea contemporană fie voit o ignoră, când nu prea mai are loc de ea, fie - mult mai rar -, stimulată de inexplicabile coincidenţe şi tulburată de imaginare interferenţe, o idolatrizează. De aceea, cum ne lasă să vedem subtitlul cărţii, Antichitatea (în general, nu numai cea greacă) stă la mijloc de drum între ceea ce a fost efectiv şi ceea ce credea ea însăşi despre sine că este, adică, vorba autoarei, exact între real şi imaginar.

Avea nevoie societatea românească, politică şi nu numai, de această carte (încă una, în uriaşa bibliografie de specialitate) despre spaimele şi iluziile, certitudinile şi aporiile, echilibrul şi dezechilibrul omului grec, constructor (vezi în primul rând mitul lui Dedal) al unei societăţi a cărei supremă perfecţiune a fost imposibilitatea de a atinge perfecţiunea? Avea, are nevoie peste măsură, şi niciodată nu va duce lipsă de astfel de cărţi - ne permitem să răspundem primii nouă înşine.

Omul grec a aparţinut unei realităţi istoriceşte determinate. Proiectul său mental, vizând ordonarea logică a categoriilor acoperind spaţiul social crescut din cel individual-familial şi conexat lui, a depăşit, însă, etapele Istoriei şi s-a înscris, ca o universal umană legitimată aspiraţie, într-o durată efectiv atemporală. Înainte de a deveni lecţie şi model, Cetatea proiectului grec a fost un drum, teribil de meandrat, cu ocolişuri şi cu întoarceri înapoi, presărate printre lungi opriri.

Cea dintâi concluzie pe care o poate trage societatea politică românească de azi urmărind drumul Cetăţii greceşti, refăcut în plan mental-categorial, printre jaloanele Istoriei, de către doamna profesor Zo