Prin tipărirea Jurnalului lui G. T. Kirileanu, opera sa dobândeşte o nouă dimensiune. Opera sa scrisă de istoric literar şi editor a părut până acum a nu fi pe măsura posibilităţilor autorului ei. T. Maiorescu observase că G. T. Kirileanu face parte dintre "acei care au mai mult pe dinlăuntru decât în afară". O modestie împinsă prea departe l-a împiedicat pe Kirileanu să-şi dea întreaga măsură a posibilităţilor sale, să-şi vădească mai deplin acel "adevărat temperament de polihistor", pe care i-l recunoştea Perpessicius. Restrângerii, ca volum, a scrisului său G. T. Kirileanu i-a dat mai multe explicaţii: că era "greoi la scris şi mai cu samă la tipărit", că avea condei "neîncercat", că era "perimat", "răsuflat", "ratat, nereuşit, neisprăvit, cum am fost eu în toate", că a fost "copleşit cu multe de toate". Este evident, pentru cine îi cunoaşte activitatea, că se judeca prea aspru, fiindcă, în fapt, ceea ce a scris, atât cărţile (Cartea ţăranului român, 1901, în colaborare cu C. Brudariu; Descrierea moşiei regale Broşteni-jud.Suceava, 1906, în colaborare cu A. Popovici), publicistica sa despre Ion Creangă, Mihai Eminescu, Constache Conachi, Ion Codru Drăguşanu, Veniamin Costachi şi Iordache Golescu, cât şi ediţiile pe care le-a întocmit i-au adus un bun renume de istoric literar şi de editor. Descrierea moşiei regale Broşteni i-a fost lăudată de Titu Maiorescu şi de Nicolae Iorga, acesta scriind, între altele că "dacă o vei lua în mână nu se poate să n-o citeşti până la sfârşit. Sunt acolo ştiri istorice, note despre gospodăria cea veche şi cea nouă, elemente de limbă, de cultură, cu totul necunoscute. Limba e a scrisului lui Ion Creangă." Şi-a câştigat un merit, unanim recunoscut, de mare editor al operei lui Ion Creangă, ediţia sa, apărută în 1939 la Editura Fundaţiilor Regale, fiind una de referinţă, adică o ediţie critică, cu note, variante şi glosar, alcătuită d