Dacă, în România, preocuparea pentru sănătatea mediului ar însemna ceva, aş fi poate mai puţin sceptic în legătură cu necesitatea articolului la care tocmai m-am apucat să scriu. Sigur, cînd la Copşa Mică lenjeria de pat atîrnată pe sîrmă se face neagră, cînd se mai răstoarnă o cisternă cu cianură într-un afluent al Siretului şi cînd nişte containere cu deşeuri radioactive sînt abandonate pe nişte pajişti, opinia publică de la noi reacţionează. Este pe undeva normal: ieri, de exemplu, am încercat să omor în bucătărie un gîndac cu mătura şi, în timp ce eu loveam, gîndacul fugea. Nu mă refer la acest tip de reacţie. Iarăşi, nu mă refer nici la încercările, mai mult sau mai puţin oneste, ale unor producători de a convinge cumpărătorii că produsele lor sînt naturale. Aici, interesul cumpărătorului este în egală măsură satisfăcut de oferta unui producător de ouă ("Nu te uita la mărime, că e plin de vitamine") şi de oferta unui producător de pui ("vindem pui de fermă fără apă"). Cum adică fără apă? - am întrebat. Adică nu le bagă injecţii cu apă ca să tragă mai mult la cîntar, mi-a spus vînzătoarea. Evident, lumea de aici înţelege, ca oriunde în altă parte, că a mînca legume care au avut cît mai puţin contact cu produse chimice e mai bine decît viceversa, că uneori boli grave se remit în urma unui tratament cu plante, după ce au fost refractare oricărei alte medicaţii, că în marile oraşe se respiră tot mai greu şi că, în puţin timp, copiii, din cauza staturii lor mărunte, vor leşina intoxicaţi pe bulevardul Magheru. Însă între a bea infuzii şi a consuma spirulină - verde ca însuşi ecologismul - pe de-o parte, şi a avea o societate civilă responsabilă - pe de alta, este o distanţă. Am să explic: sînt iritat de cîte ori trec prin faţa unui Body Shop - ştiţi, magazinele acelea de cosmetice colorate exuberant şi nu pot preciza sursa iritării mele. Am şi cumpărat cadouri