- Editorial - nr. 90 / 12 Mai, 2003 Dupa ce regimul socialist a reusit sa le distruga taranilor romani sentimentul proprietatii, guvernantii de dupa 1990 i-au improprietarit cu terenuri agricole si cu multa bataie de cap. Dupa ce timp de patru decenii a fost impins cat mai departe de averea sa, scos din batatura, obligat sa se mute intr-o colivie de beton, la bloc, in orase muncitoresti, taranul s-a trezit dintr-o data din nou stapan. In prima faza de aplicare a Legii fondului funciar, chiaburii, fruntasii satelor au fost tratati tot ca dusmani ai societatii, doar ca n-au mai fost inchisi, deportati, in schimb, ciurucurile din comisiile locale de aplicare a legii si-au insusit terenuri pe care neam de neamul lor nu le-au avut. Abia Legea 1/2000 vine si mai corecteaza cate ceva pe ici pe colo. In copilarie am blestemat colectivul si, ca o ironie a soartei, la un moment dat, am ajuns sa-i apar interesele, sa-i inmultesc averea. Este adevarat ca imediat dupa infiintare, gospodariile colective romanesti, ctitorite dupa modelul colhozurilor sovietice, au functionat in conditii bune, atractive pentru membri, care primeau dupa o zi de munca produse agricole, dar si bani. Curand, cei ramasi in sate au deprins naravul urat al furtului din hotarul colectivului, fiind adesea singura lor sursa de subzistenta. Legea nr.18/1991 retrocedeaza terenurile agricole si incurajeaza lichidarea fostelor CAP, dar neglijeaza mijloacele de productie. Utilajele si masinile agricole sunt vandute la preturi de nimic, animalele sunt revendicate sau sacrificate de comisii prin abatoare, noul proprietar, taranul liber si independent, ramane sa-si lucreze pamantul cu sapa si calul, productia obtinuta o vinde pe unde poate sau creste cinci gaini si un purcel. Incepe criza postrevolutionara, care in curand va aduce saracie, pustiul hotarelor. In aceasta primavara, cei care au reusit sa-si cumpe