- Cultural - nr. 90 / 12 Mai, 2003 Mica echipa, primenita, a Centrului Judetean al Creatiei Populare Mures, actualizandu-si proiectele culturale curente si de perspectiva, a inclus in programul sau o reuniune anuala consacrata obiceiurilor populare traditionale din ciclul vietii si de peste an. Duminica, 4 mai 2003, pe scena Caminului Cultural din Solovastru s-a desfasurat editia inaugurala a festivalului folcloric "Nestemate muresene". A fost o manifestare consistenta si echilibrata din punctele de vedere zonal, al tipului de datini reprezentate, al categoriilor de participanti, al modalitatilor de transpunere scenica. Intreaga derulare a acestui minunat spectacol, cu evolutia a peste trei sute de participanti din 11 localitati muresene, a dovedit o buna conceptie si organizare, o excelenta colaborare intre forul judetean de specialitate, avand ca director pe prof.Constantin Cotarlan, si gazde, reprezentate de primarul comunei, ing.Petru Moldovan, si de cadrele didactice Ioan Baciu si Silvia Georgica. Remarcabila a fost si participarea localnicilor ca spectatori, sala impodobita sarbatoreste a caminului cultural fiind intesata de un public receptiv si civilizat. Am retrait, pe parcursul a peste patru ore de reprezentatie, atmosfera acelor manifestari care dadeau coeziune, pitoresc si specificitate satelor romanesti de odinioara si care acum mai apar doar ca nobile survivante intr-o lume cu ireversibile tendinte globalizatoare. Am vazut decupaje din grandiosul spectacol al nuntilor taranesti din Albesti si Topa de pe Tarnave, din Bistra Muresului si Idicel-Sat de pe Muresul Superior, datina magico-simbolica a "Sanzienelor" reconstituita dupa traditia de la Capusu de Campie, precum si obiceiul "Cununii la secerat" din Rusii-Munti; sezatorile de odinioara, consacrate indeletnicirilor casnice din anotimpul hibernal, dar agrementate pitoresc de vestile-povestile, de