Daca in Statele Unite se organizeaza alegeri si pentru seful politiei, in Romania votam liste pana si pentru senatori sau deputati, ca nu cumva sa ramana pe afara vreun securist cu bani. Ca doar trebuie sa aiba si ei niste garantii, de vreme ce plata pentru astfel de functii se face inainte, ca la femeile de strada. Ca sa nu mai vorbim despre sefii altor institutii de interes public, care sunt numiti si schimbati in functie de interesele de moment ale partidului sau ale factiunii din partid care ii sustine. Tocmai de aceea, ei nu vor actiona niciodata pentru interesul obstesc, ci numai in interesul celor care au tras sforile pentru numirea lor. In cateva tari europene cu nivel de trai mai ridicat decat in mult mai vestitele Germania, Marea Britanie sau Franta, cetatenilor nu le pasa cine e ministrul de Externe sau ministrul Industriilor, atata timp cat nu are grija zilei de maine, ba chiar isi poate permite placeri rafinate. La noi, dupa schimbarea sistemului, a aparut o noua meserie: consumatorul de spectacol politic. La inceput au fost gazetele, pentru care ne inghesuiam in fiecare dimineata la chioscuri, avizi, in primul rand, dupa informatie necenzurata. Atunci a reusit unul dintre cotidienele centrale sa vanda un milion de exemplare. Si toata lumea a inceput sa se priceapa la politica, la fel ca si la fotbal. A urmat apoi perioada talk-show-urilor de televiziune. Revista Dilema a facut intr-unul din numerele aparute in acea perioada o analiza a fenomenului. Intrebarea adresata era ce ii face pe actorii politici sa mearga la aceste spectacole de televiziune de unde pleaca intotdeauna sifonati. Iar apoi revin. Care e mecanismul secret ce ii determina sa mearga de bunavoie la taiere. Cat despre spectatorii din spatele uimitoarei ferestre care iti ofera mereu alta bucatica din realitate, ei erau deja atinsi de microb. Seara la TV pana tarziu, a doua zi la serviciu,