Festivalul International de Film Documentar „Visions du Réel“ de la Nyon are doar 9 ani. Exista, de fapt, din 1969, in acest pasnic orasel elvetian, un Festival International de Film Documentar – care a devenit, in 1994, ceea ce vedem azi: o umbrela sub care se string anual filme foarte diverse, care propun puncte de vedere originale asupra realitatii. Cum in Elvetia vremurile se schimba cu o viteza uluitoare, si tematica filmelor a ratacit prin diverse zone, propunind o sumedenie de teme de meditatie si de discutie (exploatate in forumuri si dezbateri, dar si la masa, la cantina de la „baza“ festivalului, amenajata in clubul Usine à gaz). Filme multe – 116 (dar mai putine decit anul trecut), proiectate in acelasi timp in trei sali, o echipa mica (6 organizatori si doi voluntari), multi producatori (care au avut intilnirea lor), o piata a filmelor (cu vreo 20 de televizoare cu VCR), reprezentanti ai marilor televiziuni elvetiene, franceze, germane, Ulrich, Seidl si Denis Gheerbrant (care au sustinut ateliere), lacul Léman, diferit in functie de lumina zilei, linga care s-a instalat un cort imens cu un cinematograf ambulant adus din Franta (Imperial Bioscope), cu usi rotative care ingreunau intrarea si iesirea, Goran, responsabilul cinematografului Europlex-Capitole pe care l-am cunoscut de-abia in ultima seara (e de pe linga Belgrad si vorbeste romaneste in dialect – „Eu mi-s sirb“, „Ma mai sfadesc cu Geta, o romanca de aici, de pe deal“), directorul festivalului, Jean Perret, care in pauze filma spectatori, cineasti, ziaristi, cautind inefabilul in cotidian – iata citeva repere care-mi vin in minte pe fuga si asa le si scriu, grabindu-ma sa ajung la filme...

Comunicare

Cred ca s-ar putea scrie pagini intregi despre un singur film, si acela de un minut, despre un barbat care se uita calm in aparat si pe urma spune: „Nu am nimic de zis