Alteori, o da pe frangleza deprinsa la cursul scurt. Da din mana, da din cap. Face pe democratul, dar cand vorbeste, te umple cu schijele limbii de lemn. Nu pierde nici o ocazie sa gloseze pe marginea decalajului dintre saracii si cinstitii ca el si bogatii din partidul pe care l-a mosit. Evoca mondializarea, despre care vorbeste de parca ar fi a opta plaga a Egiptului.

In somnul lui se rasucesc cativa monstri, înfiati în urma cu cateva decenii, pe cand tria tradatorii de tara din randul studentilor sau facea pe despotul luminat la judetenele din Iasi ori Timis.

Si-a schimbat între timp dictionarele, a învatat cateva fraze în noua limba de plastic, este antirazboi, anticorupt si antic în acelasi timp. Ceasul istoric al lui Ion Iliescu bate aceleasi ore. Vorbeste despre proprietate spunand ca e un moft. Tras de maneca, scoate de-acolo o explicatie, de fapt, presa e cea care i-a pus în gura nespuse. I-a deformat mesajul. Si apoi a fost nevoit, de cand se stie, sa le vorbeasca oamenilor pe înteles despre tot soiul de enormitati.

La o alta rasuceala somnolenta, îi scoate basma curata pe cei acuzati de crime în timpul evenimentelor din ‘89. Ofera si explicatii, ce sa-i faci, daca are suflet mare! Spune ca e imperios necesara o restructurare a guvernului.

Apoi drege busuiocul, facandu-se ca presa nu a înteles nimic. Vorbeste despre capitalismul de cumetrie si se uita pe sub sprancene la gasca lui Nastase, dar, la o adica, se irita peste poate cand e vorba sa numeasca macar un corupt din lista celor mai bogati o suta de romani. Vrea sange de corupt, dar sa nu fie vreun corupt care cotizeaza la partid. Deocamdata singurii cu dintii sparti sunt cei care l-au contestat. Ion Iliescu are si acum o scuza, i-a lovit în somn.

Si, cu voia dumneavoasta, ultimul cosmar, deocamdata, pe lista lui Ion Iliescu, urecheala strasnica aplicata ambasadorului