Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final de campionat in handbalul feminin italian

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 13 mai 2003 ·

"Mi-am prelungit contractul cu ELPE Altamura"

•A declarat antrenorul Cornel Badulescu, revenit acum in vacanta la Iasi

In prima parte a campionatului italian de handbal feminin, echipa ELPE Altamura, participanta in cupele europene, a avut un parcurs modest in competitia interna si a ajuns la un moment dat chiar pe locul 8, fiind amenintata cu retrogradarea intr-o Serie A 1 cu zece echipe. La inceputul acestui an, formatia italiana a fost preluata de antrenorul iesean Cornel Badulescu si a inceput sa urce in ierarhie. Dupa finalul sezonului, revenit de numai cateva zile acasa, la Iasi, intr-o binemeritata vacanta, Cornel Badulescu a mentionat urmatoarele:

- Am terminat campionatul in zona play-off, finalmente pe locul 4. Am reusit acest lucru dupa ce am castigat partide importante la Pidigi Dossobuono si Policastelliri. Impreuna cu secundul meu, Nicola Loviglio, am condus formatia italiana pe un loc fruntas si am reusit sa ne calificam si in Challenge Cup. Am avut la echipa si trei romance, Berila, Radoi si Pavel, primele doua fiind si golgeterele formatiei. Eu m-am simtit foarte bine la Altamura, un oras la 45 km de Bari. Meciurile de acasa le disputam insa la Conversano, la 55 km de Altamura, intr-o sala imensa, cu peste 4.000 locuri.

La Conversano jucam ca pe teren neutru

- Aveati multi sustinatori la Conversano ?

- Din pacate, jucam la Conversano ca pe teren neutru. Cand jucam in cuplaj cu echipa masculina din localitate, noi disputand al doilea meci, mai ramaneau localnicii si la partida noastra, dar nu prea multi.

- Ati amintit de echipa Policastelliri, acolo unde a jucat ex-ieseanca Dana Iosub si unde a evoluat din retur si Lenuta Lupan...

- Asa este, numai ca, Dana Iosub va naste peste cateva zile, ea casatorindu-se in Italia. Cand Dana nu a mai putut juca in campionat, conducat

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 11 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°