Povestea lui Creangă este de fapt romanul unei mici revoluţii împotriva unui stat autoritarist, cum ar fi, în scrierea marelui autor humuleştean, soacra ( având sau cu) trei nurori: trei provincii aprig stăpânite ce aparţin autorităţii presupuse. Întâi, despre soacra aceasta intratabilă, cu cicălelile şi muştruluielile ei, trebuie să ştim că l-a băgat devreme de tot în pământ pe bărbatu-su, tatăl celor trei flăcăi ai lor, "tari de virtute dar slabi de minte" încât ea a ajuns acum capul familiei, un matriarhat foarte sever.

După ce bate "cinci-şase sate", straşnica muiere îl însoară pe flăcăul cel mare cu una "nu prea tânără, înaltă şi uscăţivă, însă robace şi supusă." Nu contează frumuseţea, care e ca floarea din poiene, cum suflă vântul, se duce. Frumoasă, dar neîndemânatecă. Ce să te faci cu ea?... Feciorului mijlociu îi găseşte una mai bătrâioară, zbanghie, ce-i drept, însă "foc de harnică." Acelaşi criteriu: neveste de corvoadă... Acu’, să-l însoare şi pe ăl mic... Baba îi găsise una, dinainte. Dar, te pui cu tânăra generaţie?... Mezinul, băiat îndrăzneţ, ia pe seama lui însurătoarea şi într-o zi, vine cu una de mână: mamă, ne-am luat" Baba se scarmănă de cap, dă la deal, dă la vale, da^n-are ce face." A treia noră, cea mică, nu ne este descrisă, însă caracterul ei va reieşi cu vârf şi îndesat ca din acţiunea oricărui bun roman. Independenţă totală şi foc de deşteaptă, întâi şi întâi.

Se intră imediat în acţiunea propriu-zisă. Primele două nurori se spetesc muncind, în timp ce a mică le îndeamnă la rele. Profitând că baba doarme, care, trează fiind, le chinuia tot timpul la sfaturile celei mici, ele răstoarnă orice ordine stabilită de soacră şi încing un guleai de pomină cu de toate şi cu plăcinte. Ăsteia mici, "dragă fiindu-i gâlceava", nu-i convine pacea, ea preferă înfruntarea, conflictul, lupta. Aşa va fi fost, poate, şi mama-soacră, î