Lui François-René de Chateaubriand 1768-1848) îi va fi fost dată celebritatea literară la treizeci de ani, o viaţă politică de importanţă europeană, un delir de femei frumoase adorându-l, o bătrâneţe adâncă şi demnă.

Elaborarea clasicelor sale Mémoires d^Outre-Tombe "Memorii de dincolo de mormânt")*) va fi început prin 1803, la vârsta de 35 de ani, şi s-a terminat cu puţin înaintea morţii autorului. Vreme îndelungată, acesta nu s-a preocupat de cititorii operei o dată încheiate, de vreme ce hotărâse ca publicarea ei să aibă loc la cincizeci de ani după moartea sa. Trei decenii mai târziu, necesitatea de a-şi asigura bătrâneţea şi o rentă viageră soţiei l-a determinat să accepte o apariţie mult avansată; el se plângea că-şi "ipotecase mormântul", memoriile sale cum spune editorul Levaillant "ţâşnindu-i din groapă", în 1850.

În Chateaubriand par lui-même Editions du Seuil), Victor-L. Tapie consideră că esenţială în realizarea capodoperei a fost găsirea cuvântului memorii, care-i lăsa autorului cea mai largă libertate în alegeri: digresiuni, descrieri de peisaje, episoade futile dar în care moralistul descoperea adevăruri asupra fiinţei umane, portrete, meditaţii asupra destinului omenesc şi al său propriu, evocarea multor scene istorice la care fusese martor.

Am în faţa mea cele două volume, în colecţia Pleiade. Din totalul de circa 2730 pagini, vreo 620 sunt de însoţire erudită. Textul auctorial propriu-zis este foarte adesea un poem fastuos, ce se înalţă din sânul însuşi ale naraţiunii, iar nu din "metaforizarea" ei. Unele portrete de personaje istorice rămân pe totdeauna marcate de formula folosită de Chateaubriand, definindu-le; e cazul a doi demnitari veniţi în audienţă la Ludovic XVIII, abia sosit din exil, la pagina 984 din tomul I. "Deodată, o uşă se deschide: intră în tăcere viciul sprijinindu-se de braţul crimei, M. d