Liana Tugearu: Domnule Mihai Mihalcea, vă urmăresc cariera de cînd eraţi încă elev al Liceului de Coregrafie "Floria Capsali": Aţi fost şef de promoţie şi eraţi pregătit pentru a deveni un bun clasician. Cum s-a petrecut convertirea d-voastră la dansul contemporan?

Mihai Mihalcea: Consider că nu a fost o convertire în sensul dat de dumneavoastră. Am fost forţat spre dansul clasic, la fel cum am fost obligat să fiu pionier şi utecist, pentru că aceasta era disciplina obligatorie şi dominantă în cadrul programei şcolare din acea vreme. În ceea ce mă priveşte, am înţeles foarte devreme că dansul clasic nu poate să-mi ofere complexitatea şi libertatea de care aveam nevoie. Contactul direct cu profesorii Adina Cezar, Ion Tugearu şi Sergiu Anghel îmi oferea, la vremea aceea, un model foarte apropiat, îmi arăta că există şi un altfel de dans, marginal, dar mult mai interesant, viu, şi care se potrivea structurii mele.

L.T.: Cei mai mulţi dintre colegii d-voastră de generaţie s-au realizat, fie în direcţia dansului clasic, fie în direcţia dansului contemporan. La început, aproape toţi care aţi optat pentru dansul contemporan v-aţi strîns în cadrul companiei Marginalii, înfiinţată în 1992. Ulterior însă, unul cîte unul, v-aţi desprins din acest prim nucleu, cautîndu-vă un drum propriu. De ce nu aţi mai simţit nevoia să fiţi împreună?

M.M.: Eu vă pot oferi numai o frîntură dintr-un posibil răspuns la această întrebare. Cu timpul, din copiii teribilişti de altădată ne-am transformat în coregrafi, profesori, manageri, organizatori, fiecare cu un anumit conţinut şi contur. Între noi nu a avut loc o ruptură brutală, dar am început să ne definim şi să înţelegem că avem nevoie de mai mult spaţiu în jurul nostru. De asemenea, începuserăm să nu ne mai recunoaştem în acelaşi tip de discurs artistic, în aceleaşi dorinţe şi principii. Marginalii a înse