Îmi vine în minte o frîntură de frază repetată de Martha Bibescu în timpul exilului ( aşa cum îşi repeta ea mereu gîndurile apăsătoare): "a dispărut ca un decor de operă". Nimic frivol sau teatral, ci o mare tristeţe răzbate din aceste cuvinte. Pentru Martha Bibescu a dispărut Mogoşoaia, i-a fost luată opera la care ţinea cel mai mult. Trebuie să reamintesc că noi trăim cu imaginea pe care Martha Bibescu a dat-o Mogoşoaiei, rectitorind-o, practic, printr-o savantă restaurare, traducînd poezia istoriei într-un limbaj arhitectural compozit: palatul, vila, cuhnia, parcul, toate la un loc alcătuiesc un palimpsest. Nu-mi amintesc dacă acum şapte-opt ani, cînd am gîndit proiectul unui simpozion care să orienteze, să instruiască publicul în arhitectura locului şi să redeschidă dezbaterea asupra operei Martha Bibescu dintr-o perspectivă modernă, dincolo de clişee siropoase, nu ştiu, deci, dacă mă gîndeam neapărat la noţiunea de palimpsest. Era ceva pe-aproape. Îmi amintesc din acea perioadă, chinuită dar frumoasă, cîteva momente. De exemplu, întîlnirea cu Alexandra Chiliman, arhitecta pasionată de problema restaurării, dimineaţa în care am fost împreună la Doina Mândru să o invităm să participe cu o lucrare la simpozion, după-amiaza în care au sosit prinţul John Nicholas Ghika Comăneşti cu soţia, Judy Ghika Comăneşti: "Spune-mi John"; "Şi mie, Judy" în stil american, mi-am zis eu, zîmbind şi gîndindu-mă la bătrîne doamne şi domnişoare. Apoi, reîntîlnirea cu Mogoşoaia. "Ce-i acolo?" m-a întrebat prinţul Ghika, arătîndu-mi spre malul celălalt al lacului. "Isprăvile profitorilor" Şi mai ce? Mă întreb acum. Haos, jaf, dispreţ al legii. Cum să-i explici nepotului Marthei Bibescu toate acestea fără să nu suferi că eşti silit să rabzi asemenea orori. Mai ţin minte că, dorind să stabilesc o atmosferă destinsă, în care acuzatul primar al Mogoşoaiei să-şi spună cuvîntul, l-am invitat