Tot ce ştiu despre Cătălin Avramescu, autorul cărţii pe care o prezint astăzi, am aflat din scurta schiţă biografică de pe reversul foii de titlu, cu care ne-au obişnuit ediţiile de la Humanitas. S-a născut la Mizil, în 1967, a obţinut un doctorat în filosofie la Univeristatea din Bucureşti, după care a urmat numerose stagii de cercetare în străinătate. Le reproduc pe toate, pentru că numărul şi sonoritatea lor sînt o să spun un truism o carte de vizită : Institute for Advanced Study in Humanities ( Edinburgh), Sigurdur Nordal Institute ( Reykjavik), Netherlands Institute for Advanced Studiy in the Humanities and Social Science ( Wassenaar); apoi burse Herzog August Bibliothek ( Wolfenbütel) şi Clark Library. Adăugaţi cursuri universitare şi conferinţe internaţionale, apoi faptul că astăzi Cătălin Avramescu e cercetător la Institutul de Istorie al Universităţii din Viena.

Suficient de lungă enumerarea pentru a ne aştepta, cu destul entuziasm, la un autor erudit şi la o carte interesantă. Ei bine, o să spun mai mult: cartea e surprinzătoare, autorul un fel de căpitan Nemo, ştiind tot şi călătorind cu uimitoare uşurinţă la adîncimi mari, prin mări exotice, în locuri pe unde nimeni nu a ajuns, stăpîn pe o tehnică mult înaintată. Comparaţia e complet nepotrivită dată fiind seriozitatea studiului şi sobrietatea lui. Am folosit-o doar pentru a-l tenta pe cititor să descopere o carte al cărei titlu sună în felul următor: Filozoful crud, O istorie a canibalismului. Nu ştiu de fapt dacă titlul e cel care l-ar putea ţine pe citior dornic eventual de subiecte mai "vesele" la distanţă, sau dacă, pînă la urmă, constatarea care devine către finalul cărţii subiect de analiză nu e cea care furnizează şi scuza cea mai potrivită pentru a justifica o posibilă îndepărtare a cititorului de o atare temă canibalul e astăzi un personaj absent, dispărut complet din discursul filo