Un batrinel spune ca nu s-ar desparti niciodata de magarul sau, care-i este cel mai bun prieten. Omul a luptat in al doilea razboi mondial si a cunoscut viata in puscariile rusesti Constantin Chirica, de 86 de ani, din Golesti, isi duce zilele, de cind i-a murit nevasta, in tovarasia unui magar. Ca sa fie treaba-n regula, omul l-a si botezat. Urechiatul se numeste Mircea si a devenit pur si simplu umbra batrinelului, care nu l-ar da pentru nimic in lume. "Mi-au venit oameni la poarta, cica sa-l vind. Da' nu-l dau. Nu-l dau, ca mi-i drag", spune nea Costica. Bine hranit si ingrijit, magarul isi urmeaza stapinul peste tot, aidoma unui ciine credincios. Constantin Chirica, din Golesti, este, din cite se pare, un personaj destul de controversat in zona. Poate din pricina singuratatii in care a ales sa traiasca - poate din cauza unor oameni care au vrut sa-i cumpere pamintul si pe care mai intii i-a primit si apoi i-a alungat - sau poate pentru cine stie ce alte motive, despre firavul batrinel se spun tot soiul de vorbe. Lui insa, nici ca-i pasa. Se incuie bine in dosul gardului nereparat de ani si-si vede de viata lui, batind cu pasul in lung si-n lat terenul pe care-l pastoreste. In urma sa, vesnic magarul. Magarul Mircea, cum obisnuiste sa-i spuna. Necuvintatorul e atit de atasat de mosnegut, incit mai ca-l impinge de la spate prin batatura. Parca simte neputinta omului incovoiat peste masura, "din cauza nemtilor, care au dat o ghiulea, au dat o bomba la vreo cinci metri de mine. A venit aia, a explodat, mi-a rupt mina, chiciorul si soldul si de atunci am ramas asa. Eram la razboi in Cehoslovacia, acolo unde au fost cele mai grele lupte", spune nea Costica. Are si-o medalie de acolo. O poarta cu mindrie, agatata de celelalte pe o bucata de postav, prinsa bine de bluza veche si murdara de pijama cu care obisnuieste sa umble imbracat chiar si cind vine la oras. Oricit te