Frumoasa catedrala de la Colelia a slujit etnicilor germani care locuiau acolo

O vale trista, ce coboara spre o derea cu apa murdara. In centru, silueta lugubra a unei biserici parasite: Colelia. Nimic in afara de cladirea surpata a bisericii nu te poate duce cu gandul la o fosta asezare infloritoare. Numai daca iscodesti cu atentie prin iarba grasa, poti zari contururile caselor, ba chiar si treptele fostelor curti largi, de conceptie germana. Caci Colelia a fost un sat al etnicilor germani. Numai crucile sparte din cimitirul de pe deal mai amintesc acest lucru, caci germanii au plecat lasandu-si stramosii pe aceasta vale acum trista. Acum locul a devenit patria oierilor din satele invecinate. Statutul de teritoriu al nimanui le-a permis sa isi tina aici animalele fara ca cineva sa le ceara socoteala. La vizita pe care am facut-o in urma cu mai bine de un an la Colelia, am inteles, cu durere, ca biserica e un loc strategic, disputat de cele cinci grupuri de ciobani care imbatranesc pe aceasta vale. Si asta pentru ca biserica e un staul gata facut. Am intrat in vechiul locas de cult, asteptandu-ne sa gasim mizerie si gunoi de grajd pe pardoseala, dar a fost mult mai rau: unul dintre ciobani si-a injghebat in biserica, de-a lungul peretelui de nord, o tarla in toata regula. Bare de fier, bucati de tabla, sarme, acoperis din eternita, tot ceea ce putuse folosi acestei improvizatii se afla acolo. Ciobanul blocase cu o usa de tabla scara pe care odinioara, urcau tinerii cantareti din cor in balconul de unde cantau la liturghie. Acum, turnul si balconul reprezinta patria porumbeilor, care se zbenguie netulburati printre arcade si cruci. Pe peretii altarului, ca de altfel peste tot, gasim tot soiul de inscrisuri ingalate. Coplesiti de atmosfera bizara, cei care au ajuns aici dupa parasirea bisericii a fost parasita au inteles sa isi transpuna emotia sau vreo dori