Ghita Era un motan mare si frumos, gri cu dungi negre. Desi cam rasfatat, isi pastra bunul-simt si nu-si depasea atributiile. Stia exact de cine sa se apropie si pe cine sa atentioneze cu labuta ca sa-i dea si lui mancare, evitand abil o anume persoana din casa. Drept este ca si respectivul nu-si as...

Ghita Era un motan mare si frumos, gri cu dungi negre. Desi cam rasfatat, isi pastra bunul-simt si nu-si depasea atributiile. Stia exact de cine sa se apropie si pe cine sa atentioneze cu labuta ca sa-i dea si lui mancare, evitand abil o anume persoana din casa. Drept este ca si respectivul nu-si ascundea aversiunea fata de Ghita, de fapt, fata de intreaga specie. Nimeni nu stia insa ca-l uraste de moarte si-i poarta sambetele.

Intr-o zi de noiembrie, Ghita a disparut. L-am strigat, l-am cautat, Ghita nicaieri. Toata lumea era suparata. Mama banuindu-l pe faptas, incepea sa vorbeasca despre pisoi, tocmai cand ne aflam cu totii la masa. "Doamne, ce matuc bun si frumos era, si cuminte si destept! Mai destept ca un om! Nu stiu dac-om mai avea noi unul ca el. Daca i-a facut oarecine rau, sa pateasca ce-a patit matucu!". Dupa ea, incepeam tata si cu mine sa-l evocam. Omul nostru manca in liniste, fara sa scoata o vorba, astepta sa terminam cu lamentarile si muta discutia in alta parte. Isi juca rolul de nevinovat cu multa maiestrie. Eu nu m-am gandit chiar nici o clipa ca ar putea fi autorul disparitiei. Stia doar cat tin la Ghita.

Ne-am consolat, dar n-am adus alta pisica. Ne lipsea el si nu voiam un altul. De-acum, se desprimavara. Trecusera, prin urmare, cateva luni bune. Intr-o dimineata, persoana cu pricina a fost rugata sa se urce in podul surii, ca sa arunce niste fan pentru vite. S-a dus in sila. Dar nu bine a iesit din casa, ca l-am si vazut reaparand cu o mutra ingrozita, cu parul valvoi si cu ochii cat cepele. Tremura ca varga de spaima. Vor