Iata o stire care, cu siguranta, nu va deranja pe nimeni: s-a inchis galeria Romart Design. Nici cand era deschisa nu deranja prea mult - daca trecem peste acele marunte sicane si biruri cu care gazdele au fost mereu rasfatate ca sa-si mentina tonusul: la urma urmei cine erau si alde Serbanescu astia, ca sa-si permita atata independenta? Ca nimeni nu e de capul lui in orasul asta. Unde-am fi ajuns daca faceau si altii la fel? Nici nu-i de mirare ca s-a inchis pravalia. Asa le trebuie. Cine stie ce exemplu rau ar fi dat si ne trezeam, intr-o buna zi, ca ne-au furat intelectualii peninsula. Ca-n locul carciumilor inconjurate de imbietoare arome de pipi, ne-am fi trezit cu cine stie ce cafenele artistice ori alte focare de infectie culturala; ca-n locul cimitirului vesel de langa statuia lui Ovidius ar fi aparut vreun Cartier Latin al Constantei; ca-n locul pestilor si smenarilor care orneaza trotuarele ne-ar fi ranjit te miri ce bagatori de pensule-n acuarela; ca-n locul ruinelor si cosmeliilor moderne puse firesc, natural, langa ruinele antice, s-ar fi facut cine stie ce spatii de promenada si distragere a atentiei, unde fraierii de turisti, in loc sa se concentreze la goana lor dupa crapelnita si bautura, cum se cuvine, s-ar fi trezit ca au tot felul de pretentii senzationale de la nenorocita lor de vacanta. Si ce s-ar face atunci bastinasii, care-s asa de smeriti, de modesti, cer atat de putin de la viata -de la viata Aceasta- incat in orasul lor cresc doar carciumi si biserici. Atat. Cu cat s-ar afla mai multe intre carciuma si biserica, cu atat li s-ar complica viata. Viata aceasta. Si cine se credeau alde Serbanescu astia, ca sa complice viata altora? Nu ca ne-ar fi deranjat, orisicat; au incercat, n-au reusit, dar a fost un risc, o emotie. Sa si-o complice pe-a lor, inteleg, dar sa-si deschida galeria acasa la ei, pe ici si pe colo, in bucatarie sau buda, nu-n b