Dezastruoasa deschiderea Festivalului Filmului European de la Bucuresti. Inarmata cu invitatii oficiale (de unde atitea?) intelighentia dimboviteana a luat cu asalt Sala Palatului, joi 7 mai. Se proiecta filmul Pianistul de Roman Polanski.
Evident ca nu toate usile erau deschise (dar de ce evident?), ceea ce a provocat o aglomeratie pe care o intilnesti uneori la cinematografele de cartier.
Plus ca detectoarele de arme, puse, vai!, nu la toate intrarile, cum era de asteptat (dar de ce sa fie „de asteptat“?), a facut ca intrarea in sala a posesorilor de invitatii sa intirzie proiectia cu aproape 45 de minute.
Totusi, din ce motiv aspectul de aeroport pazit de trupe antitero?
In 2000, la Paris, am avut ocazia sa asist la Palatul Chaillot la European Awards. Se decernau cele mai importante distinctii filmului european. Si, desi personalitatile culturale acolo erau de prima marime, desi in sala era, printre altii, invitat si Lionel Jospin, la data aceea prim-ministru al Frantei, nimeni n-a fost controlat la intrare de vreo posibila arma.
In sala la Bucuresti insa, diversi domni solizi cu fete dubioase te ridicau de pe scaun invocind rezervarea locului, cu toate ca pe invitatii nu era mentionat nici un loc.
Apoi deschizi caietul program, imposibil de citit din cauza literelor suprapuse neclar peste fonduri decolorate, si afli tot felul de enormitati.
Astfel, despre filmul Night Shapes de Andreas Dresen, citim ca a fost nominalizat la „Ursul de aur“ la Berlin (la acest festival, la premiile importante nu se fac nominalizari) sau ca filmul Pianistul al lui Polanski a fost „nominalizat“ la premiul pentru regie la festivalul filmului independent din SUA (sic).
Si de Almodovar aflam ca a facut un film, Todo sobre mi madre, care a obtinut – si aici transcriu intreaga propozitie din caiet – „premiul pentru cel mai bun film s
