Poezie şi realitate
Gheorghe IzbĂŞescu e un poet onest din Oneşti. Adevărul este că îmi este prieten. Cum se poate scrie cinstit despre cărţile lui? Cred că se pot cita câteva versuri şi se pot urmări, şcolăreşte, figurile de stil, epitetele, comparaţiile şi motivele „universului poetic." Cartea ieşită în 2003 de la Editura Vinea şi intitulată Melodrama realului, (îmi place titlul), adună cele mai bune poeme din ultimii 15 ani şi din şase volume. Despre Gheorghe Izbăşescu au scris Laurenţiu Ulici, Al Cistelecan, Marin Mincu, Octavian Soviany, nume grele. Toţi încearcă o încadrare în generaţie, poetul însuşi se vrea optzecist – şi ar fi de discutat, la nivel teoretic, această obstinaţie a generaţiei, destul de pernicioasă după mine, care face ca cei mai buni poeţi aparţinând prin vârsta biologică unei generaţii de creaţie să reitereze la nesfârşit şi motivele acesteia – criticii l-au ambalat în adjective generale, cu uşoare, politicoase rezerve de colegi, şi gata. Formula de a scrie a lui Gheorghe Izbăşescu nu s-a înnoit nici ea prea mult.
Dacă unele aproximări critice nu ies dintr-un discurs imanentist şi textual, nici eu n-o voi face. Îmi permit însă o judecată de valoare: Gheorghe Izbăşescu a scris o poezie inteligentă. Nu simpatică, pentru că e prea gravă şi încărcată de nostalgii serioase. Nu foarte originală, pentru că aderă la formula unei generaţii (cu poezia şi melodrama realului etc.), iar contaminarea e inerentă. Totuşi se reuşeşte articularea unui eu poetic personal, matur, simplu, decantat de retorică: „Dacă într-o noapte mai existăm, într-alta avem liste de cheltuieli în zile, prieteni dispăruţi. Dacă într-o noapte mai existăm, într-alta mirosim torţe, a stricnină/ şi mulţi nu ne mai regăsim în ograda familiei./ Iluminarea materiei? Irealitatea cuvântului? Se poate! Dar hârtia a uitat cum arată o aureolă." Câte o găselniţă uşor pr