Acţiunea se petrece la Arad şi într-un oraş din vestul Ungariei. D. asistă, având patru ani, la naşterea celor doi frăţiori ai ei, gemeni. Nu vrea să iasă din odaia maică-si cuprinsă de chinurile facerii. Bunica încearcă s-o dea afară ameninţând-o cu un cocean era pe la culesul porumbului. Ea ţipă, nu se lasă, vrea să vadă cum vin.

După un an şi ceva de la naştere, mama celor doi gemeni, săracă, îl împrumută pe unul din ei unei surori mai mari care nu a avut copii şi care trăieşte, singură, în Ungaria vecină, după ce bărbatul i-a murit.

Timp de 21 de ani, gemenii nu se văd, nu ştiu nimic unul de altul. Până ce D., ca soră mai mare şi devenind învăţătoare, reuşeşte să-i reunească, - părinţii dispărând.

Lipsa, absenţa celor 21 de ani dintre gemeni, reuniţi, în fine, capătă o intensitate specială, fiind şi mai reală decât viaţa, pe care, ca gemeni, ar fi trăit-o împreună, dacă nu ar fi fost despărţiţi. Pe unul îl cheamă Ion, iar pe celălalt, oficial, trăind în Ungaria, Janos, deşi maică-sa adoptivă, în viaţă încă, româncă ortodoxă vajnică, îi zice tot Ion, pe româneşte.

Reuniţi la Arad, D. sora mai mare, le va spune Ion unu şi Ion doi. Relatarea întâmplărilor petrecute între timp, de fiecare în parte, precum şi de sora lor mai mare, obiectivă, învăţătoarea.

Ideea că cei doi gemeni, întrecuţi, depăşiţi de timpul îngroşat de atâta absenţă, de potenţialitatea rămasă în suspensie, ei trebuie acum să accelereze totul (trăirea lor dublă) pentru a intra amândoi împreună în normal, s-ar putea spune.

Învăţătoarea, sora mai mare,... o neroadă şi o năzădrăvană, care a asistat la venirea lor pe lume în patul larg unde i-a născut mama lor severă, Evdochia, un pat de bâlci cu tăblii albastre cu doi porumbei albi pictaţi drept în mijloc cioc în cioc,... fiind, toată viaţa ei, D., numai curiozitate, o dârză nevoie