N. Steinhardt (în acte: Nicu-Aureliu Steinhardt) s-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti, în familia unui inginer, Oscar Steinhardt. Mama sa, Antoaneta Steinhardt, se numea înainte de căsătorie Neuman.

După terminarea Liceului "Spiru Haret" din Bucureşti în 1929, devine student la Drept şi la Litere. În 1934 absolvă ambele facultăţi şi debutează spectaculos cu o culegere de texte critice parodice, În genul... tinerilor (semnat Antisthius). În 1936 îşi ia doctoratul cu lucrarea Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit.

Din 1934 până în 1948 este avocat în baroul Ilfov, dar colaborează frecvent cu studii şi eseuri la diverse reviste literare. Persecuţia la care este supus ca evreu în perioada războiului are un ecou dureros în conştiinţa lui de om cultivat. După instaurarea comunismului, este persecutat ca intelectual. Represaliile culminează cu arestarea sa ( "lotul Noica-Pillat"). La 1 martie 1960 este condamnat la 12 ani de muncă silnică, 7 ani de degradare civilă şi confiscarea averii pentru "infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale", de fapt pentru că a refuzat cu demnitate să fie martor al acuzării într-un proces odios intentat pe nedrept unor oameni de valoare. În închisoare se converteşte la ortodoxie primind botezul în celula 18 de la Jilava de la ieromonahul basarabean Mina Dobzeu) şi devine un apologet luminat al spiritului românesc.

Eliberat la 1 august 1964, în contextul graţierii generale a deţinuţilor politici, îşi reia legăturile cu vechii prieteni - Constantin Noica, Alexandru Paleologu ş.a. - şi încearcă să-şi reconstituie viaţa de intelectual, citind cu fervoare, traducând, scriind. Îl atrage ideea de a se stabili la o mânăstire. În 1973, condus de Iordan Chimet, descoperă ca pe un loc îndelung visat mânăstirea Rohia din M