Ziua de întâi mai a pus iar în încurcătură pe crainicii mai tuturor canalelor de televiziune din România, care au încercat să explice, fiecare cum s-a priceput, sau cum a auzit, motivele sărbătoririi zilei de 1 Mai, inducând în eroare pe ascultători sau dându-le explicaţii numai pe jumătate reale.

Pentru a lămuri lucrurile dăm, aici, o... erată.

Sărbătorirea zilei de 1 Mai, în ţara noastră, are începuturi atât de îndepărtate, încânt se pierd dincolo de istoria scrisă. Ea are la origine o zi din calendarul religios: în ziua de 1 mai, calendarul creştin consemnează pomenirea Sfântului Prooroc Ieremia, care vine din Vechiul Testament Vezi Calendarul ortodox). În limbajul vechi, bisericesc, de coloratură slavă, ziua lui Ieremia era Ieremia deni, care, prin metamorfozare, a devenit armindeni. Aşa a circulat expresia în limba populară şi aşa s-a impus şi în limba literară (Aşa s-au păstrat, până azi, şi alte cuvinte din limbajul bisericesc de origine slavă: vecernie (slujbă de seară), utrenie (slujbă de dimineaţă), blagoveştenie (bună vestire) etc.

Fiind ziua venirii primăverii celei reale, oamenii o sărbătoresc ieşind la iarbă verde, cu mâncare, cu băutură, neapărat cu pelin de mai şi, în orice caz, cu vin roşu.

Ieşirea în mijlocul naturii, după o iarnă friguroasă, se transformă într-o petrecere a întregului sat, iar pentru copii, în prilej de joacă fără reţineri. În unele localităţi, mai ales montane, jocurile înseşi ale copiilor se numesc armindeni, iar anumite plante au căpătat şi ele denumirea aceasta, atribuindu-li-se chiar puteri miraculoase, în splendida fantezie populară. Această sărbătoare este consemnată mai târziu de mulţi scriitori, care au trăit-o în copilărie. Alecu Russo (1819-1859) vorbeşte, în Amintirile sale despre anii copilăriei, când, în ziua de Armindeni, "se dădea cep pelinului" şi tot satul ieşea în